14 iun.

Câştigătorii Mirunette Language Competition 2016

Marii câştigători ai concursului Mirunette, ediţia 2016, au fost desemnaţi sâmbătă, 4 iunie 2016, în cadrul Festivităţii de Premiere organizate la Clubul Ţăranului, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Evenimentul a fost plin de emoţii şi toţi finaliştii au urcat pe scenă pentru a-şi primi diplomele şi premiile în aplauzele părinţilor, profesorilor dar şi ale echipei Mirunette.

La ediţia din acest an, 2328 de elevi au intrat în competiţia pentru cele două tabere de două săptămâni în Marea Britanie. Dintre aceştia, 1107 au ajuns în etapa a II-a, urmând apoi ca doar 40 de finalişti să fie admişi în etapa finală a Mirunette Language Competition. Cei 40 de finalişti au venit din aproape 30 de oraşe din toată ţara: Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Fieni, Fierbinţi-Târg, Foscani, Galaţi, Ghimbav, Lehliu-Gară, Moreni, Niculiţel, Oneşti, Piatra Neamţ, Ploieşti, Pucioasa, Râmnicu Sărat, Sighişoara, Simeria, Sitaru, Târgovişte, Tg. Mureş, Tg. Neamţ, Timişoara, Tulcea şi Ulmeni.

Continuare »

16 feb.

Mirunette Language Competition 2016

Mirunette a lansat concursul naţional de limba engleză Mirunette Language Competition, ediţia a IV-a, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Marile premii oferite de Mirunette sunt 2 tabere educaţionale de limba engleză în Anglia, în campusurile unor prestigioase şcoli şi universităţi la nivel mondial.

În fiecare an, peste 600 de elevi participă la tabere internaţionale care sunt concepute astfel încât să îmbunătăţească nivelul de limba străină, dar şi abilităţile sociale, spiritul critic şi încrederea în forţele proprii.

Concursul Mirunette se adresează tuturor elevilor cu vârste între 10 şi 17 ani care sunt creativi, încrezători şi pasionaţi de cultura britanică. Participarea este gratuită şi se face online, astfel încât se pot înscrie elevi din întreaga ţară.

Continuare »

18 aug.

Cursuri pentru diverse limbi străine în toamna 2015

Începând din 21 septembrie 2015, Centrul de Limbi Străine A_BEST organizează cursuri de grupă (5-7 participanţi) pentru următoarele limbi străine: engleză, germană, spaniolă, portugheză, rusă şi japoneză. Cursurile au loc seara, de la ora 18:30, sau în weekend (sâmbătă), de la ora 09:30 sau 12:30.

Cursanţii beneficiază de suporturi de curs gratuite, dar şi de materiale de lucru personalizate, care îi ajută să studieze şi să asimileze mai uşor limbă străină pentru care optează. De asemenea, cursanţii pot lua parte activ şi eficient în cadrul activităţilor didactice, trainerii de la curs încurajând interacţiunea.

Continuare »

14 apr.

Termeni de jargon Gen Y în ultima ediţie a Oxford Advanced Learner’s Dictionary

Utilizatorii reţelelor de socializare ştiu ce este Twitter, dar câţi dintre aceştia au idee de existenţa altor termeni înrudiţi, în afară de „tweet” şi „retweet”? A auzit cineva de „twitterati”, „tweetable”, „tweetheart”, „twitterverse”? Dar de noii termeni de jargon „catfish”, „wishy-washy”, „troll”, „spyware” şi „bioenergy”? În vreme ce aceşti termeni pot face parte din vocabularul Gen Y, de alţii nu s-a auzit încă, ba mai mult, nu sunt atestaţi oficial.

Oxford University Press (OUP) înţelege impactul crescând al erei digitale asupra limbii engleze prin crearea unor termeni noi şi a folosirii lor. Prin urmare, noua ediţie (cu numărul nouă) a Oxford Advanced Learner’s Dictionary (OALD) a adăugat 900 de termeni noi la varianta sa digitală şi la ediţia online. OALD a fost lansat în luna martie 2015 în Malaezia. Dicţionarul oferă referinţe pentru patru domenii esenţiale cerute la orele de predare şi învăţare: vorbit, scris, îmbogăţirea vocabularului şi resursele profesorului.

Continuare »

17 mart.

Mirunette Language Competition 2015

Mirunette Language Competition, în cadrul căreia elevii între 10-17 ani pot câştiga 2 tabere de limba engleză de 2 săptămâni în Anglia, se apropie de final.

Taberele internaţionale de limba engleză, oferite ca mari premii, se desfăşoară în campusurile unor Colegii şi Universităţi prestigioase din Anglia. Marii câştigători vor fi 2 elevi conştiincioşi şi creativi, din categoriile de vârsta: 10-13 ani şi 14-17 ani. De asemenea, profesorii de limba engleză care susţin cei mai mulţi elevi în competiţie, pot câştiga un curs de limba engleză în Anglia şi pot merge gratuit, ca însoţitori de grup, într-o tabără internaţională de 2 săptămâni în Anglia.

Continuare »

01 iul.

Tabără Internaţională România

Mara Study, specializată în turismul educaţional, se ocupă cu trimiterea copiilor în tabere internaţionale în străinătate. Acum însă organizează o tabără internaţională România, cu profesori vorbitori nativi. Puteţi alege între o tabără de germană sau o tabără de engleză în România.

Tabăra Internaţională România este organizată împreună cu International Projects, partenerul din Germania, care este specializat în organizarea de tabăre de engleză şi germană în Anglia, respectiv Germania. Tabăra Internaţională România se desfăşoară în Complexul Marea Neagră, o locaţie sigură şi confortabilă. Copii din toată ţara şi copii germani vin în tabăra de germană şi tabăra de engleză în România să se bucure de o vacanţă însorită la mare, să-şi facă prieteni cu care comunică în limba engleză sau germană. Tabăra de germană şi tabăra de engleză îi ajută să înveţe de la profesori vorbitori nativi, să facă sport, să descopere România, şi să trăiască experienţa unei tabere internaţionale aşa cum sunt şi cele din Anglia sau Germania.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro