Atunci când e vorba despre cum ne raportăm la elite, limba pare să fie aceeași pretutindeni, în special dacă raportarea la ele se face simbolic sau metaforic. Cel puțin în limba engleză, lucrurile stau exact ca în limba română. Modul cel mai plastic în care de obicei sunt denumite, colectiv, elitele este singularul articulat hotărât al substantivului „floare”. Este „floarea” pe care Eminescu, în românește, l-a făcut celebru, transformându-l în expresie ce pare a fi coborât direct din folclor, în nu mai puțin celebrul vers din „Scrisoarea III” învățat de toată lumea la școală.

Interesant e că în limba engleză referirea la elite, colectiv, se poate face identic, apelându-se la „flower”, în varianta sa articulată hotărât, „the flower„. De exemplu: „The flower of pre-war French painters loved Paris for its grand monuments.” (Şi în franceză tot la varianta articulată hotărât a lui „fleur”, „la fleur”, se face apel atunci când se vorbește despre elite).

Verbul „to sugarcoat”, așa cum o arată și cei doi termeni care îl compun, „sugar” și „coat” (acesta este nucleul verbal al acestui termen), înseamnă a înveli un produs alimentar într-un strat de zahăr. Astfel poţi spune că îmbraci („coat”) prăjiturile din tavă în zahăr înainte de a le băga în cuptor. „Will you sugarcoat the cookies before you put them in the oven?”

Metaforic, „to sugarcoat” înseamnă a îmbrăca realitatea de așa manieră încât să pară a fi mai puțin dură decât este ea de fapt. Adevărul este una dintre dimensiunile de bază ale realității care pot suporta acest proces de „sugarcoating” sau, cum s-ar spune în limba română, de îndulcire a sa.

Cine-ți va spune ceva de genul „Stop sugarcoating the truth!” („Nu mai îndulci atâta adevărul!„) înseamnă că nu mai vrea să fie mințit… frumos.

Când vor să exprime, aproximativ, cantitatea, englezii folosesc, printre altele, construcția: substantiv + „full” (devenit, ca sufix al respectivului substantiv, „ful”) + „of” + substantivul care exprimă lucrul din care este măsurată respectiva cantitate.

Astfel, „o mână de..” se traduce prin „a handful of…”. Urmând același model, se poate vorbi despre orice altceva a cărui greutate se poate măsura în acest fel, aproximativ. Câteva exemple: „a cupful of milk” („o cană [plină] de lapte”), „a jarful of pickles” („un borcan [plin] de murături”), până la proporții simțitor mai fine, cum ar fi „a spoonful of sugar” („o linguriță [plină] de zahăr”).

De remarcat că expresia etalon din care derivă toate celelalte, „a handful” (fără să mai fi de data aceasta urmată de „of”), se poate folosi și metaforic, iar atunci ea se referă la ceva (mai ales ființe vii) ce abia poate fi ținut sub control: „These rascals were quite a handful last night” („Drăcușorii ăștia chiar au fost o pacoste aseară„).

De la școală știm că „at” nu se poate folosi după verbe de mișcare; „to come at„, în această schemă pur pedagogică, ar fi o greșeală vădită și perfect sancționabilă.

Și totuși lucrurile nu sunt atât de simple. Se poate folosi „at” după verbe de mișcare, cum ar fi „to come”, însă, atunci când întâlnim această combinație, sensul întregii construcții se schimbă radical.

Dacă „to come to…” înseamnă „a veni la…”, „to come at…” înseamnă „a se da la…” (cu sensul de „a ataca”).

Distincţia dintre „on” şi „onto” nu este chiar simplă pentru un vorbitor de limba română, dat fiind că ambele au sensul „pe”.

Regula este că „on” se folosește cu precădere cu verbe de stare, cum ar fi „to be”, iar „onto” cu verbe de mișcare, cum sunt aproape toate verbele din limba engleză.

Astfel, „Cartea este pe masă” se traduce prin „The book is on the table„, însă „Cartea a căzut de pe dulap pe masă se traduce prin „The book fell off the cupboard onto the table.”

Regula se aplică indiferent de unghiul mişcării. De exemplu, „Pisica a sărit pe mine” se traduce prin „The cat jumped onto me.”

Expresia „my man„, ca şi variantele „my good man” sau „my dear man„, se foloseşte ca vocativ de cineva care i se adresează unei persoane de sex masculin pe un ton superior, ca și cum această superioritate socială ar fi implicită și, mai ales, acceptată ca atare de către cel care este interpelat pe un asemenea ton superior. O traducere în limba română, pentru toate variantele, este „băiete”, și nu, cum ne-am putea aștepta dacă am traduce doar cuvintele din componența acestei expresii, „omul meu cel bun” („my good man„) sau „omul meu cel drag” („my dear man„).

Interesant este că dacă o femeie foloseşte aceleaşi expresii vorbind despre un bărbat, atunci se referă la soţul ei, iar tonul este unul de afectivitate sau mândrie. Într-un astfel de caz, traducerile sunt cele evidente.