Verbul a (se) reorienta poate fi folosit atât cu valoare tranzitivă, cât și cu valoare reflexivă. Înseamnă „a (se) orienta într-o nouă direcție sau a face să se reorienteze” și, privindu-l în felul acesta, nu e dificil de presupus modul în care s-a format – prin derivare cu prefixul re-, de la verbul a orienta, conform modelului francez – réorienter, fiind sinonim cu a (se) readapta. În afară de aceste observații, dicționarele sunt mute.

Liniștea dicționarelor nu corespunde însă, uneori, realității, care îi cere omului modern o nesfârșită capacitate de reorientare. Rapiditatea cu care lumea din jurul lui se schimbă îi cere o flexibilitate aproape derutantă, care degenerează deseori într-un cameleonism dezgustător. Dar fără a lua în seamă extremele negative, puterea de adaptare și readaptare este un atu pe care oricine îl are îl apreciază.

Continuare »

Verbul a (se) ponegri are atât nuanţă tranzitivă, atunci când se referă la „a vorbi pe cineva de rău, a trata cu hule”, cât şi nuanţă reflexivă, atunci când acţiunea întreprinsă presupune şi reciprocitate, răspuns cu aceeaşi măsură. Termenul este alcătuit, prin derivare, din prefixul po- ataşat cuvântului negri, după model slav, într-un soi de compromis între sinonimele a po[nosi] şi a [în]negri, iar sonoritatea cuvântului mi se pare fascinantă.

Asociereile semantice cu răul sunt evidente, iar în registrul arhaic funcţiona chiar un adjectiv – ponegru/poneagră, care însemna „foarte negru” şi care avea, cu valoare substantivală, înţelesul de „femeie foarte rea”. Sinonimele sunt mai des folosite – a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a huli, a ponosi. Antonimele sunt, de asemenea, destul de numeroase: a elogia, a glorifica, a lăuda, a proslăvi.

Continuare »

Verbul a opune înseamnă, în primul rând, „a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.”, în timp ce un al doilea sens se referă la „a pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a evidenția prin comparație contrastul dintre ele”. Evident, cuvântul poate fi folosit și cu valoarea sa reflexivă.

Verbul are și un sens specializat, folosit în matematică, însemnând „a fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri”. Verbul vine din latinescul opponere, pe filieră franceză – opposer (după modelul lui a pune).

Continuare »

Verbul a prețui s-a format, prin derivare cu sufixul -ui, din substantivul preț de la care îi vin, de altfel, toate sensurile. Înseamnă, în primul rând, „a stabili prețul unui bun (destinat vânzării), a-i determina valoarea în bani”, fiind sinonim, în această situație, cu a aprecia, a estima, a evalua, a prețălui. Pentru aceasta, este necesar „a examina calitativ și cantitativ”. Foarte interesant mi se pare antonimul (derivat), care este a disprețui, ce pare a fi primit ceva conotații suplimentare.

Pe de altă parte, verbul se referă la „a reprezenta o anumită valoare materială, a avea un preț”, moment în care devine echivalent al lui a cântări, a costa, a face, a valora. Având în vedere deopotrivă aceste două sensuri, în limbajul familiar se folosesc expresii de tipul a ști cât prețuiește (cineva sau ceva), cu sensul de „a aprecia la justa valoare, a nu-și face iluzii cu privire la cineva sau ceva”.

Continuare »

Verbul a defăima înseamnă, în primul rând, „a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputaţia cuiva”, fiind sinonim cu a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a denigra, a huli, a ponegri, a ponosi. Foarte rar, se foloseşte şi cu valoare reflexivă, stabilind echivalenţă de sens cu a (se) face de râs, a se compromite.

De asemenea rar utilizat şi învechit, termenul se poate referi la „a pune într-o situaţie de inferioritate, lezând demnitatea”, având în vedere sinonimie cu verbe precum a desconsidera, a dispreţui, a înjosi, a nesocoti, a subaprecia, a umili. Dintre antonime, se pot preciza a cinsti, a elogia, a glorifica, a preamări, a venera.

Continuare »

Verbul a realiza înseamnă, în primul rând, „a aduce (ceva) la îndeplinire, a face să devină real, a transforma în fapt”, stabilind sinonimie cu a înfăptui, a atinge un scop, de pildă. Se mai pot realiza planuri, idei, obligaţii etc. Unul dintre sensurile speciale are legătură cu lumea artistică, referindu-se, mai întâi, la a crea, a plăsmui – o operă de artă. Pe de altă parte, verbul are şi o utilizare reflexivă – „a se dezvolta pe deplin, a-şi pune în valoare capacitatea de creaţie”, sinonim cu a se împlini, a se desăvârşi (despre o persoană, mai ales despre un artist).

Într-un mod foarte interesant, sensul acesta ce are legătură cu desăvârşirea este aşezat în dicţionare înaintea celui material, pecuniar – pe care, totuşi, oamenii îl folosesc mai des… Se poate referi, deci, la „a încasa preţurile (la mărfurile vândute)” ori a obţine, a dobândi, a câştiga (ceva). Pentru toate aceste sensuri, sinonimele sunt extrem de numeroase; exceptându-le pe cele deja menţionate, avem şi a adeveri, a ajunge, a alcătui, a concretiza, a efectua, a executa, a făuri, a inventa, a isprăvi, a îndeplini, a (se) produce, a săvârşi, a turna.

Continuare »