Verbul a elibera face parte dintre acele cuvinte în numele cărora, din când în când, oamenii sunt capabili de sacrificii imense. Cu nuanţă mai puţin tragică, se poate referi şi la militărie (a fi lăsat la vatră) sau prizonierat (a pune în libertate), la atomi (a se desprinde dintr-o moleculă) sau mecanisme (a slăbi), la o funcţie/post (a da afară, a destitui), la acte (a da cuiva un document) sau la spaţii (a evacua, goli o cameră). Cel mai profund sens al termenului se leagă organic, însă, de posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă, presupunând pe a da sau a-şi lua libertate, a înlătura oprimarea (naţională, politică, socială, mentală).

Continuare »

Verbul a comunica face referire, într-o primă accepţie, la transmiterea de informaţii. Ne gândim, prin urmare la „a face cunoscut”, „a da de ştire”, „a aduce la cunoştinţă” sau „a prezenta o comunicare”, structuri ce stabilesc sinonimie cu o serie de verbe care pot viza conotaţii diferite ale termenului. Căutând un criteriu ordonator pentru a aşeza cumva mulţimea de sinonime, a trebuit să mă recunosc învinsă, pentru că nu am găsit unul care să le includă pe toate. Există mai întâi sinonimele banale, cunoscute şi folosite de toată lumea – a spune, sau cele care presupun existenţa unui mesaj scurt şi la obiect – a vesti, a anunţa, a înştiinţa, a încunoştinţa; ultimele două îmi par mie a avea o notă uşor oficială, la fel ca şi a informa sau a declara; în cele din urmă, le-aş aduce în discuţie pe cele care îmi sună a comunicare mediată, utilizând diferite canale – a transmite, a relata, a emite, a difuza, dar şi rarisimul a ştirici.

Continuare »

Verbul a aniversa este unul care ridică o problemă interesantă, din punctul de vedere al contextului în care trebuie folosit. Termenul face referire la capacitatea oamenilor de a-şi aminti evenimente importante din viaţa lor, fie că ţin de dimensiunea personală, fie că vizează apartenenţa lor la un grup etnic sau social. Ceea ce se pierde deseori din vedere (iar mass-media abundă de astfel de erori) este faptul că evenimentele pe care le aniversăm nu pot fi decât fericite, generatoare de bucurie. Pentru celelalte, există verbul a comemora, care implică acelaşi proces de rememorare, însă în dimensiunea lui solemnă, oficială, de elogiere. Faptul este evident dacă urmărim cu atenţie explicaţia din DEX, care spune că a aniversa înseamnă „a sărbători împlinirea unui număr de ani de la data la care s-a petrecut un eveniment”. Nu se precizează explicit că evenimentul la care se face referire este unul fericit, însă folosirea verbului a sărbători obligă la această concluzie.

Continuare »

Unul dintre verbele al căror sens este prin excelenţă tributar mişcării este a dansa. Din punctul meu de vedere, asta e una dintre cele mai pasionale expresii ale spiritului uman, fie că este vorba despre tobele aborigenilor, despre îmbrăţişarea a doi îndragostiţi în singurătate, despre varianta club, sau despre balet. Izvorul tuturor dansurilor pare să fie nevoia spiritului uman de exteriorizare şi de expresivitate.

Prima accepţie a termenului se referă la a executa, după muzică, un dans cu cineva, a invita la dans pe cineva, ori a avea un partener de dans. Există, în funcţie de locul sau mediul în care se desfăşoară dansul, mai multe sinonime parţiale, precum: a juca, a dănţui, a sălta, a sări, a ţopăi. După complexitatea tehnică a dansului, se foloseşte ca explicaţie „a se mişca pe ritm”, „a poseda bine tehnica dansului” sau „a executa un dans după reguli specifice”. Motivul pentru care dansul este o artă rezidă în aceste cuvinte, însă realizările cu adevărat excepţionale presupun nu doar stăpânirea perfectă a tehnicii, ci şi un simţ deosebit al trupului în mişcare, multă creativitate, inspiraţie, chiar geniu. Dansul este definit drept un ansamblu de mişcări ritmice şi variate ale corpului omenesc, executate în acordurile unei melodii şi având caracter religios, de artă sau de divertisment, şi poate fi: ritual, popular, de salon, modern, clasic sau academic.

Continuare »

Collegium de Lyon îl găzduieşte, de câteva luni, pe lingvistul canadian Yvan Rose, specialist în învăţarea limbajului la copii. Cercetătorul îşi concentrează cercetarea pe perioada dintre gângurit şi până la construirea primelor fraze, spre vârsta de 4 ani. Cercetările sale sunt menite să contribuie la o mai bună înţelegere a mecanismelor de învăţare a limbajului la copii şi, din punct de vedere teoretic, la stabilirea unor legături mai concrete între axele de cercetare privind perioadele pre-verbale şi cele verbale.

Privit ca o provocare societală, tehnologică, medicală şi culturală, limbajul rămâne în centrul preocupărilor ştiinţifice majore, necesitând o permanentă extensie a limitelor cunoaşterii în acest domeniu. Communicarea reprezintă una dintre temele ştiinţifice prioritare care pot fi abordate de către cercetătorii invitaţi la Collegium de Lyon.

Continuare »

Acţiunea desemnată de verbul a înainta are două coordonate esenţiale, spaţiul şi timpul, precum şi orientare foarte fermă, spre înainte, acest cuvânt fiind şi izvorul acţiunii. De asemenea, este evidentă încărcătura energetică, pentru că asimilează la nivel semantic verbe precum a merge înainte în spaţiu, a se mişca spre cineva sau ceva aflat în faţă, a avansa. Din punctul de vedere al coordonatei temporale, mi s-a părut ciudată prima explicaţie formulată în DEX, a merge înainte în timp, pentru că de obicei primul sens este unul propriu, denotativ, iar metaforicul acestei expresii este evident. Dar „lunga timpului cărare” capătă substanţă în contextele cele mai diverse, iar cel mai drag inimii mele este a înainta în vârstă, care mi se pare una dintre cele mai plastice expresii ale reverenţei.

Continuare »