Acţiunea desemnată de verbul a înainta are două coordonate esenţiale, spaţiul şi timpul, precum şi orientare foarte fermă, spre înainte, acest cuvânt fiind şi izvorul acţiunii. De asemenea, este evidentă încărcătura energetică, pentru că asimilează la nivel semantic verbe precum a merge înainte în spaţiu, a se mişca spre cineva sau ceva aflat în faţă, a avansa. Din punctul de vedere al coordonatei temporale, mi s-a părut ciudată prima explicaţie formulată în DEX, a merge înainte în timp, pentru că de obicei primul sens este unul propriu, denotativ, iar metaforicul acestei expresii este evident. Dar „lunga timpului cărare” capătă substanţă în contextele cele mai diverse, iar cel mai drag inimii mele este a înainta în vârstă, care mi se pare una dintre cele mai plastice expresii ale reverenţei.

La fel ca şi în cazul altor verbe, asocierea cu ideea de progres este uşor de intuit; folosim ca sinonime a progresa, a se desfăşura, a se dezvolta, a evolua, pentru a reda ideea de trecere printr-o serie de schimbări spre o treaptă superioară. Şi, desigur, nu putea să lipsească din mintea noastră de fiinţe al căror ţel este escaladarea scării sociale înţelegeri precum a ridica pe cineva/a obţine o funcţie mai importantă, a avansa în grad, a promova. Acest verb se mai foloseşte cu evidenţierea la nivel fizic a unei forme de relief, a unei peninsule care învinge valul mării pentru a se manifesta; cu bolile care se agravează, avansând până rup din noi esenţă vitală; cu cererile sau proiectele care se supun atenţiei unei instanţe superioare spre examinare şi aprobare; cu ideile, tezele sau doctrinele aduse la cunoştinţa publică şi puse în circulaţie.

Paradoxul la acest verb este legat însă de momentul în care devenim conştienţi de existenţa lui. Adică: atâta timp cât înaintăm, nu ne gândim la el; e ceva intrinsec actelor noastre, nouă înşine. Momentul conştientizării coincide cu momentul imposibilităţii înaintării. Atunci când apare blocajul, se manifestă conştiinţa mişcării. Ceea ce se făcea automat şi firesc lasă loc nevoii subliminale de a înainta. Nu găsesc altă explicaţie pentru panica adâncă ce se manifestă în mine atunci când mă simt blocată într-un vid energetic, imperativul lui trebuie să merg înainte orice-ar fi, decât prin faptul că avem în noi informaţia genetică sau divină necesară, astfel încât fiinţa mea ştie singură încotro să se mişte. Şi dincolo de asta, am învăţat că uneori e mai bine să mă opresc. Statul pe loc şi repaosul complet s-au dovedit, în viaţa mea, cel puţin, forme ale lui a înainta, pe cât de surprinzătoare, pe atât de eficiente.