Verbul a şcoli, fie că vrem, fie că nu, face parte din traiul nostru de zi cu zi. Asta pentru că, indiferent de atitudinea pe care o avem faţă de şcoală ca instituţie, viaţa nu ne permite să negociem anumite lucruri şi, chiar dacă nu conştientizăm asta întotdeauna, în fiecare zi există câte o lecţie la care ar trebui să luăm aminte.

Articolul de dicţionar care lămureşte acest verb este foarte scurt şi stabileşte două corespondenţe, care acoperă, în fapt, profunzimi diferite ale actului în sine. Există a învăţa, pe care îl folosim în mod curent pentru activităţi dintre cele mai diverse şi care nu au neapărat legătură cu o sală de clasă, deşi se întâmplă uneori ca rolul de profesor să şi-l asume cineva dintre cei care se ivesc în viaţa noastră. Celălalt sinonim este a (se) instrui, obligatoriu într-un cadru instituţionalizat, adică la şcoală, universitate etc.

Deosebit de frumos este sensul figurat al cuvântului, în care „şcoala” înseamnă izvor sau sursă de cunoştinţe şi experienţe nemijlocite, motiv pentru care s-au născut expresii ca „şcoala vieţii” sau „şcoala străzii”. Din alt punct de vedere, bazat pe criterii de afinitate, termenul desemnează un ansamblu de artişti sau oameni de ştiinţă, care prezintă asemănări stilistice sau conceptuale (Şcoala lui Rembrandt, Şcoala de la Barbizon etc.), sau care pur şi simplu aparţin unui spaţiu geografic distinct (Şcoala toscană, Şcoala românească etc.). De asemenea, plecând de la expresia argotică „Ce şcoală ai în tine!”, am descoperit câteva sinonime surprinzătoare ale acestui termen, precum „intrigă”, „maşinaţie”, „uneltire”.

În concluzie, dacă orice proces de dobândire a cunoştinţelor şi a experienţei într-un domeniu poate fi considerat o şcoală, revin la ideea că preumblarea noastră pe pământ este şi ea una. Există, prin urmare, nivelul elementar al acestei şcoli, precum şi nivelul superior, cel general şi cel specializat. Luând în considerare toate acestea, nu pot să nu mă întreb pe ce treaptă mă aflu eu, dacă e vreo întrecere de câştigat, în afara celei cu mine însămi. Uneori mi se pare esenţial să ştiu dacă mai am dreptul la o reexaminare, dacă pot amâna examenele grele şi dacă voi fi capabilă să-mi lichidez restanţele. Mă străduiesc să înţeleg dacă avem voie să decidem cursurile pe care să le urmăm sau dacă le-am ales bine pe ale mele. Şi întrebarea care apare cel mai des este dacă sunt o studentă bună, fiindcă, indiferent cât de mult timp ar trece şi oricât de mult mi se pare că am învăţat, uneori mă trezesc copil şi mă mir că ceilalţi mă privesc ca pe un adult, crezându-mă în stare de miracole. Şi nu-mi iese din cap faptul că eu tot aştept să mă fac mare…