Know-how este o structură care mie mi se pare intim legată de ideea de proprietate intelectuală. S-ar traduce simplu (şi ineficient) la noi, a şti cum. Există o diferenţă fundamentală între cele două structuri (aşa cum, de altfel, pare să existe între cele două naţii care le folosesc); e diferenţa între „expertise” (la ei) şi „las-o, bă, că merge-aşa” (la noi). Adică, deşi par să spună acelaşi lucru, celor două expresii le lipseşte referentul comun: lucrul făcut cu simţ de răspundere şi maximum de eficienţă.

Din punct de vedere lingvistic, principala diferenţă dintre cele două expresii este modalitatea de îmbogăţire a vocabularului, adică felul în care se formează un cuvânt nou. Este evident faptul că substantivul „know-how” (pe care l-am găsit scris şi „knowhow”) s-a format de la verbul „to know how”, prin compunere (alăturare folosind cratima). Nu o să insist asupra faptului că şi în limba română este întâlnit procedeul; mai rar cu un adverb de tipul acesta, e adevărat, dar avem şi noi pe „papă-lapte” ai noştri, ca şi pe alde „pierde-vară”. Vreau doar să subliniez faptul că româna agreează mai curând derivarea (este şi una dintre limbire recunoscute pentru puterea derivativă a cuvintelor sale). Mi se pare interesantă distincţia: engleza preferă adoptarea lui „know-how”, dar româna nu primeşte pe „şti-cum-ul”, ci merge mai curând pe „ştiitorul” (dau un exemplu, doar pentru a vedea că vă este mai aproape a doua formă, chiar dacă nu o utilizaţi). Mai mult chiar, a preferat să-l îngăduie între cuvintele ei pe „know-how-ul”, decât să găsească un echivalent românesc.

Mi s-a părut interesant faptul că am găsit şi expresia show-how, care m-a surprins în mod plăcut, pentru că am impresia că, de fapt, esenţa lui know-how rezidă în capacitatea specialistului de a le arăta-explica şi celorlalţi ceea ce cunoaşte el; altfel cunoştinţele şi abilităţile îi sunt zadarnice. E foarte adevărat că la fel de importantă e şi dorinţa de a învăţa a celor ce trebuie instruiţi. Iar pentru asta, uneori e imperios necesar să acceptăm că cel care ne învaţă câte ceva nu ne este obligatoriu superior din toate punctele de vedere. („Nu-l ascult, mă, nu vezi ce ţoale are pe el?”) E suficient să fie expert în domeniul lui, iar ca să învăţ ceva de la el, acestea e şi singurul lucru de care am nevoie.