a evolua
Verbul a evolua vine de la évoluer (din franceză) și are două sensuri de bază. Înseamnă, în primul rând, „a trece printr-o serie de transformări, prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară”, fiind sinonim cu a se dezvolta, a se transforma, a avansa, a înainta, a progresa. O utilizare specială a acestui sens poate avea în vedere evoluția unei boli – „a-și urma cursul, a se desfășura”, sau a unui sportiv – „a susține un meci, a juca; a se prezenta în fața publicului în cadrul unei competiții”.
Cel de-al doilea sens consemnat în dicționare se referă la „a se deplasa cu mișcări largi (circulare)”, având în vedere, de pildă, mișcarea apelor curgătoare sau a unor stoluri de păsări, ori evoluția unor avioane sau nave. Dintre cele mai comune sinonime ale verbului, ar fi de menționat a merge, a se mișca, a se întâmpla, a se petrece, a decurge, a se întinde. Antonimele sunt a decădea, a involua, a regresa.
Evoluția este o lege a firii. Toate speciile evoluează, iar în specia noastră, fiecare individ este supus acestui impuls. În general, pare a fi un lucru impus de societatea în care trăim, care cultivă spiritul de competiție și ne obligă să avansăm, să atingem, rând pe rând, toate limitele noi pe care ni le fixează… Iar viața ni se transformă într-o fugă permanentă, după mai mult, mai bun, mai bine.
Cred însă că e mai mult de atât. Nu e vorba doar de condiționări exterioare, ci de un resort interior, extrem de puternic și vechi de când lumea, care ne supune unei legi nescrise, peste puterea noastră de înțelegere. Și care, deși uneori ne duce în direcții greșite, este, fundamental, un element pozitiv al devenirii noastre.
Mă gândeam tocmai la asta, în timp ce priveam un film de desene animate („Kung Fu Panda 3”) și-l auzeam pe Master Shifu zicând: „If you only do what you can do, you will never be more than you are now.” (Dacă faci numai ceea ce poți să faci, nu vei fi niciodată mai mult decât ești acum.) Corect, nu?