Verbul a comunica face referire, într-o primă accepţie, la transmiterea de informaţii. Ne gândim, prin urmare la „a face cunoscut”, „a da de ştire”, „a aduce la cunoştinţă” sau „a prezenta o comunicare”, structuri ce stabilesc sinonimie cu o serie de verbe care pot viza conotaţii diferite ale termenului. Căutând un criteriu ordonator pentru a aşeza cumva mulţimea de sinonime, a trebuit să mă recunosc învinsă, pentru că nu am găsit unul care să le includă pe toate. Există mai întâi sinonimele banale, cunoscute şi folosite de toată lumea – a spune, sau cele care presupun existenţa unui mesaj scurt şi la obiect – a vesti, a anunţa, a înştiinţa, a încunoştinţa; ultimele două îmi par mie a avea o notă uşor oficială, la fel ca şi a informa sau a declara; în cele din urmă, le-aş aduce în discuţie pe cele care îmi sună a comunicare mediată, utilizând diferite canale – a transmite, a relata, a emite, a difuza, dar şi rarisimul a ştirici.

Sigur, acţiunea pe care o desemnează verbul a comunica nu este se referă exclusiv la om, pentru că toate formele de viaţă cunoscute nouă au sisteme de semnalizare în interiorul speciei… să nu mai vorbim de plante care par uneori cele mai deştepte dintre toate, pentru că modul lor de comunicare nu ne este cunoscut, dar ele sunt receptive la al nostru şi, mai mult chiar, răspund la stimuli afectivi, înflorind şi înverzindu-se frumos. Însă, dincolo de sensul general, comunicarea rămâne una dintre cele mai importante şi absolut necesare forme ale existenţei umane. Pornind de la ideea transmiterii de informaţii, termenul este folosit, mai rar e adevărat, în sfera religioasă, deopotrivă cu a cumineca sau a împărtăşi, mai ales dacă are valoare reflexivă. Căci schimbul informaţional presupune, atunci când vine vorba de comunităţi sociale umane, semnificaţii mult mai profunde, ca „a pune în legătură”, „a păstra contactul” ori „ a vorbi cu cineva”. Există şi un al doilea nivel – mai profund – al acestor conexiuni, acolo unde îl găsim pe extrem de grăitorul „a fi în legături de prietenie”, dar şi pe „a întreţine relaţii permanente”. Şi ajungând aici, trebuie să aduc în discuţie unul dintre foarte puţinele lucruri pe care le mai ştiu de la fizică, celebrul „principiu al vaselor comunicante”… Întotdeauna m-am întrebat dacă se aplică şi la oameni. Sigur, la prima vedere aş fi tentată să spun „de ce nu?”; oamenii găsesc din ce în ce mai multe metode de a-şi transmite informaţii de toate felurile, cunoştinţe ori sentimente. Atâta că există o mulţime de piedici pe care le aşază ca obstacole în „vasele” care sunt ei, pentru a le face cât mai necomunicante posibil, fie din teamă, fie din neputinţă… Când şi când, însă, viaţa ne aliniază frumos cu cei care ne sunt asemenea, faţă de care putem să ne deschidem inima, împreună cu care reuşim să realizăm un minunat echilibru la acelaşi nivel al minţii şi al sufletului. Recunosc, sunt puţini, dar fericit este acela ce reuşeşte să-şi păstreze cugetul liber şi treaz pentru a-i găsi şi a-i recunoaşte… Pentru toţi cei care se ştiu „vase” comunicante sufletului meu, cele mai alese urări de bine şi mulţumiri.