Rezultate

29 iul.

O mie de definiţii adăugate la Chambers Dictionary

„Underperform” – a face mai puţin decât era de aşteptat ori s-a crezut posibil, folosit tradiţional în legătură cu echipa de fotbal a Angliei – este unul dintre cei 1.000 de termeni adăugaţi în cea de-a treisprezecea ediţie a dicţionarului britanic numărul unu ca vânzări.

Această ediţie a dicţionarului, publicat prima oară în 1872, marchează prima introducere a termenilor în dicţionar având ca sursă folosirea activă a acestora de către mulţime. Este cunoscut pentru includerea termenilor neobişnuiţi şi este popular printre cei care rezolvă cuvinte încrucişate. Un cuvânt trebuie să demonstreze „influenţa sa de durată asupra limbii pentru a evita ca expresiile cu viaţă scurtă sau fade să fie introduse,” au declarat purtătorii de cuvânt ai dicţionarului.

Continuare »

28 iul.

a copleşi

Verbul a copleşi are o sonoritate aparte, fără a fi unul foarte des utilizat, pentru care dicţionarele menţionează două sensuri principale. Primul dintre acestea este sensul propriu – care funcţionează în sfera fizică, a lucrurilor sau a elementelor abstracte, şi înseamnă „a cuprinde din toate părţile”, stabilind sinonimie cu a înconjura, a năpădi, a birui, a doborî (pe cineva).

Cel de-al doilea sens funcţionează în sfera sentimentelor umane, referindu-se la „a cuprinde brusc şi cu putere, a emoţiona peste măsură, a impresiona puternic”, situaţie în care poate fi sinonim cu a covârşi, a împovăra, a apăsa, a strivi, a împresura, a prinde. Verbul poate avea în vedere emoţii şi sentimente puternice, atât pozitive, cât şi negative, care distrug, de obicei pentru perioade scurte de timp, echilibrul vieţii afective a omului.

Continuare »

09 iul.

„Troilus and Criseyde. Book I” de Geoffrey Chaucer

The double sorwe of Troilus to tellen,
That was the king Priamus sone of Troye,
In lovinge, how his aventures fellen
Fro wo to wele, and after out of Ioye,
My purpos is, er that I parte fro ye.
Thesiphone, thou help me for tendyte
Thise woful vers, that wepen as I wryte!
De Troil, rigăi Priam fiu mezin –
Cât încă sunt cu voi aici – agale
Voi depăna: cum a sorbit din plin
Iubirea cu amarurile sale
Şi bucurii, şi-apoi cumplita-i jale.
Ajută-mi, Tisiphona, să înstrun
Trist viersul meu ce plânge cât îl spun.


Continuare »

09 iun.

a reuşi

Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi orgoliul într-un mod plăcut. Înseamnă „a ajunge la rezultatul dorit, a obţine după o serie de eforturi”, fiind sinonim cu a izbuti, a izbândi. Presupune, prin urmare, capacitatea de a stabili scopuri şi dorinţa de a le atinge, ca şi pasiunea şi perseverenţa de a le atinge.

Sensul general se referă, pe de altă parte, la „a avea succes, a termina cu bine, a avea un sfârşit bun”. Căci finalitatea fericită este oricând un deziderat, iar uneori o surpriză plăcută a vieţii: fără ţeluri, fără traseu, fără planuri, chiar fără efort, poate. Pur şi simplu pentru că aşa trebuie să fie, ori pentru că verbul înseamnă şi „a face ceva cu pricepere şi îndemânare”. Cu plăcere, pasiune şi atât.

Continuare »

02 iun.

a (se) maturiza

Verbul a (se) maturiza este unul cuminte, care are doar două sensuri importante. Primul dintre acestea este cel denotativ, propriu, care se referă la procesul biologic, determinat de îmbătrânirea organismelor vii sub puterea neabătută a trecerii timpului – „a deveni sau a face să devină matur, a atinge maturitatea”, sinonim cu a (se) matura.

Cel de-al doilea sens este cel figurat, care îmi pare mie chiar mai des folosit şi care are conotaţii pozitive – „a ajunge sau a face să-şi însuşească o bogată experienţă, multe cunoştinţe, un mod echilibrat, plin de răspundere, de a judeca; a atinge maturitatea spirituală”. Este sinonim cu a (se) coace – având şi acesta, desigur, sens figurat.

Continuare »

20 mai

Termeni surprinzători adăugaţi în Oxford English Dictionary

Limba engleză este o limbă fluidă, unde cuvintele îşi schimbă constant sensul, însă ultimele adăugiri ale OED vă vor lăsa cu gura căscată. Abrevierile cuvintelor pentru SMS şi tweet dau naştere la noi cuvinte, care apoi sunt şi ele scurtate.

De exemplu, cuvântul „ship” este în mare parte folosit pentru a descrie o ambarcaţiune, însă, mai nou, „ship” este şi un verb care descrie dorinţa ca alte persoane să se îndrăgostească, prescurtarea verbului „to relationship”, fiind în vogă printre scriitorii de ficţiune online. Dicţionarul ne dă ca exemplu „I will always ship Sherlock and Molly”, referinţă la serialul poliţist de la BBC, în vreme ce persoanele implicate în relaţie sunt numite „shippers”.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro