Verbul a reuşi este unul care ne place foarte mult, care ne gâdilă urechile şi orgoliul într-un mod plăcut. Înseamnă „a ajunge la rezultatul dorit, a obţine după o serie de eforturi”, fiind sinonim cu a izbuti, a izbândi. Presupune, prin urmare, capacitatea de a stabili scopuri şi dorinţa de a le atinge, ca şi pasiunea şi perseverenţa de a le atinge.

Sensul general se referă, pe de altă parte, la „a avea succes, a termina cu bine, a avea un sfârşit bun”. Căci finalitatea fericită este oricând un deziderat, iar uneori o surpriză plăcută a vieţii: fără ţeluri, fără traseu, fără planuri, chiar fără efort, poate. Pur şi simplu pentru că aşa trebuie să fie, ori pentru că verbul înseamnă şi „a face ceva cu pricepere şi îndemânare”. Cu plăcere, pasiune şi atât.

Cred că cele mai fericite reuşite sunt cele care îmbină, deopotrivă, ambele sensuri ale verbului, daruri rare şi magice ale vieţii. Zilele astea am urmărit-o toţi pe Simona Halep. Nu mă pricep la tenis, dar ce a reuşit să facă acest copil este pur şi simplu incredibil! Şi da, ştiu că a pierdut titlul – şi sunt convinsă că mai nimic pe lumea asta nu poate să şteargă amarul dezamăgirii din sufletul ei.

Dar uneori victoriile sunt aşezate în altă parte decât acolo unde ni se pare nouă că le vedem sau credem că ar trebui să fie… Lecţia pe care trebuie să o învăţăm cel mai bine este aceasta, a lacrimilor. Poate să pară nedrept, nemeritat, urât şi groaznic. Şi n-ar şti, probabil, nimeni să spună de ce greşeala, înfrângerea şi neputinţa ne învaţă despre sine mai mult decât victoriile şi reuşitele.

Dar dacă îl înţelegi şi îl accepţi, nimic nu e mai valoros drumului tău spre mai sus decât dezastrul „aproape-reuşitei”. De-asta sunt convinsă că Simona Halep a învăţat o lecţie uriaşă zilele astea. Urmează ridicarea capului, luarea drumului de la capăt, refacerea raţionamentului şi valorificarea ocaziilor ce vor apărea de acum încolo. Şi muncă, muncă, muncă. Sigur, ar fi putut fi campioană azi…

Dar cât de des pierzi asta, ştiind că mâine vei fi sigur numărul unu? Şi că, odată ajuns acolo, aşa vei rămâne, pentru că nu a fost un accident, o întâmplare, o slăbiciune a celuilalt. Cât de des în viaţă se întâmplă să devii campion ştiind exact ce înseamnă asta, pentru că ştii exact ce ai pierdut înainte să reuşeşti?