09 iul.
„Troilus and Criseyde. Book I” de Geoffrey Chaucer
| The double sorwe of Troilus to tellen, That was the king Priamus sone of Troye, In lovinge, how his aventures fellen Fro wo to wele, and after out of Ioye, My purpos is, er that I parte fro ye. Thesiphone, thou help me for tendyte Thise woful vers, that wepen as I wryte! |
De Troil, rigăi Priam fiu mezin – Cât încă sunt cu voi aici – agale Voi depăna: cum a sorbit din plin Iubirea cu amarurile sale Şi bucurii, şi-apoi cumplita-i jale. Ajută-mi, Tisiphona, să înstrun Trist viersul meu ce plânge cât îl spun. |
| To thee clepe I, thou goddesse of torment, Thou cruel Furie, sorwing ever in peyne; Help me, that am the sorwful instrument That helpeth lovers, as I can, to pleyne! For wel sit it, the sothe for to seyne, A woful wight to han a drery fere, And, to a sorwful tale, a sory chere. |
La tine strig, zeiţă mult zbătută, Furie crudă stând sub greu blestem: Ajută-mi mie, tristă alăută Ce-îngân, cum ştiu, pe-ndrăgostiţi când gem. Căci se cuvine, după cum vedem, La om mâhnit, tovarăş negurat, La jalnică poveste, chip surpat. |
| For I, that god of Loves servaunts serve, Ne dar to Love, for myn unlyklinesse, Preyen for speed, al sholde I therfor sterve, So fer am I fro his help in derknesse; But nathelees, if this may doon gladnesse To any lover, and his cause avayle, Have he my thank, and myn be this travayle! |
Deşi robesc la robii lui Amor, Iubirii nu cutez cu vreun temei Să-i fac rugare pentru ajutor: Departe-n hău e ajutorul ei. Dar dacă doi îndrăgostiţi sau trei Găsi-vor în povestea mea vreun leac, Sunt volnic bucurie să le fac. |
| But ye loveres, that bathen in gladnesse, If any drope of pitee in yow be, Remembreth yow on passed hevinesse That ye han felt, and on the adversitee Of othere folk, and thenketh how that ye Han felt that Love dorste yow displese; Or ye han wonne hym with to greet an ese. |
Iar voi ce vă-mbăiaţi în bucurie, De-aveţi, vai, milă-n voi, un strop măcar, Aduceţi-vă aminte ce urgie Aţi pătimit cândva şi cât amar Au tras şi alţii; şi socoateţi, iar, Cum înşişi voi v-aţi pus Iubirii-n poartă Spre-a nu vă fi izbânda prea uşoară. |
| And preyeth for hem that ben in the cas Of Troilus, as ye may after here, That love hem bringe in hevene to solas, And eek for me preyeth to god so dere, That I have might to shewe, in som manere, Swich peyne and wo as Loves folk endure, In Troilus unsely aventure. |
Şi vă rugaţi cu cei ce-s în durere, Precum Troil – vedea-veţi mai târziu – Ca Amor să le aducă mângâiere, Şi vă rugaţi lui Dumnezeu-cel-viu Să-mi dea putere să v-arăt, cum ştiu, Ce chin şi-amar pat robii lui Amór În focul lui Troil, mistuitor. |
| And biddeth eek for hem that been despeyred In love, that never nil recovered be, And eek for hem that falsly been apeyred Thorugh wikked tonges, be it he or she; Thus biddeth god, for his benignitee, So graunte hem sone out of this world to pace, That been despeyred out of Loves grace. |
Vă mai rugaţi cu cei ce în iubire Nu mai găsesc nădejde nicăieri; Cu cei pe care sar a-i clevetire Limbi rele de bărbaţi au de muieri; Rugaţi pe Dumnezeu din răsputeri Degrab‘ să-i ierte de pe-acest pământ Pe cei pe care Dragostea i-a frânt. |
| And biddeth eek for hem that been at ese, That god hem graunte ay good perseveraunce, And sende hem might hir ladies so to plese, That it to Love be worship and plesaunce. For so hope I my soule best avaunce, To preye for hem that Loves servaunts be, And wryte hir wo, and live in charitee. |
Şi iar, cu cei întru huzur născuţi, Ca Domnul să le deie stăruinţă Şi har spre-a fi domniţelor plăcuţi, Într-a lui Amor cinste şi credinţă. Aşa găsi-voi inimii priinţă: Rugându-mă pentru acei ce-i ştiu Robi Dragostei, şi jalea să le-o scriu, |
| And for to have of hem compassioun As though I were hir owene brother dere. Now herkeneth with a gode entencioun, For now wol I gon streight to my matere, In whiche ye may the double sorwes here Of Troilus, in loving of Criseyde, And how that she forsook him er she deyde. |
Şi milă pentru ei să simt fierbinte În inima-mi cu dinţii înfrăţită. Ci ascultaţi acum cu luare-aminte, Căci cale va s-apuc neocolită Ca să vă spun de patima-îndoită A lui Troil, pe Cresida iubind, Şi cum, trădându-l ea, muri scrâşnind. |
| It is wel wist, how that the Grekes stronge In armes with a thousand shippes wente To Troyewardes, and the citee longe Assegeden neigh ten yeer er they stente, And, in diverse wyse and oon entente, The ravisshing to wreken of Eleyne, By Paris doon, they wroughten al hir peyne. |
Ştim toţi cum Grecii, straşnic înarmaţi, Porniră cu o mie de catarge La Troia, şi ani zece-îndelungaţi Bătură-n zidul ei cătând a-l sparge, Spre-a răzbuna în ochii lumii large Cea faptă a lui Paris ticăloasă, Răpind-o pe Elena lor frumoasă. |
| Now fil it so, that in the toun ther was Dwellinge a lord of greet auctoritee, A gret devyn that cleped was Calkas, That in science so expert was, that he Knew wel that Troye sholde destroyed be, By answere of his god, that highte thus, Daun Phebus or Apollo Delphicus. |
Şi s-a făcut că-n cel oraş era Trăind pe-atunci un om de mare vază, Greu prooroc, ce Calcas se numea; Şi el ştia, cu mintea lui cea trează Că pân‘ la urmă Troia va să cază În pulberi, precum zeul său i-a spus, Pheb, mai numit Apollo Delphicus. |
| So whan this Calkas knew by calculinge, And eek by answere of this Appollo, That Grekes sholden swich a peple bringe, Thorugh which that Troye moste been for-do, He caste anoon out of the toun to go; For wel wiste he, by sort, that Troye sholde Destroyed ben, ye, wolde who-so nolde. |
Deci când aflat-a Calcas prin socoate Şi prin răspunsul de la zeu primit Că vin cei Greci cu hoarde-înfricoşate Menindu-i Troiei groaznicul sfârşit, Să-şi lepede cetatea s-a gândit; Căci el ştia din făcături că-n scrum Avea să piară Troia, cum-necum. |
| For which, for to departen softely Took purpos ful this forknowinge wyse, And to the Grekes ost ful prively He stal anoon; and they, in curteys wyse, Hym deden bothe worship and servyse, In trust that he hath conning hem to rede In every peril which that is to drede. |
Drept care, sub al nopţii coperiş, Cest înţelept, departe văzător, La Greci în taberi a fugit pitiş; Iar dânşii l-au primit curtenitor Cu mare-închinăciune şi onor, La-înţelepciunea lui trăgând nădejde Să-i sfătuie în orişice primejde. |
| The noyse up roos, whan it was first aspyed, Thorugh al the toun, and generally was spoken, That Calkas traytor fled was, and allyed With hem of Grece; and casten to ben wroken On him that falsly hadde his feith so broken; And seyden, he and al his kin at ones Ben worthy for to brennen, fel and bones. |
Şi vâlvă ce-a mai fost când s-a lăţit Din gură-n gură zvonul prin cetate Cum Calcas de spre ei s-a hainit Fugind la Greci, şi-au strigat dreptate Prin plată grea credinţei lui călcate, Zicând că el şi neamu-i ticălos Preavrednici sunt să ardă pân‘ la os. |
| Now hadde Calkas left, in this meschaunce, Al unwist of this false and wikked dede, His doughter, which that was in gret penaunce, For of hir lyf she was ful sore in drede, As she that niste what was best to rede; For bothe a widowe was she, and allone Of any freend to whom she dorste hir mone. |
Lăsase-n Troia Calcas, de această Nemernicie-a lui neştiutoare, Pe fiică-sa ce sta sub grea năpastă, Căci viaţa şi-o temea cu teamă mare, Şi nicăieri să afle vreo-îndreptare, Căci văduvă era, şi ce stingheru-i Când n-ai prieten cărui să te jelui. |
| Criseyde was this lady name a-right; As to my dome, in al Troyes citee Nas noon so fair, for passing every wight So aungellyk was hir natyf beautee, That lyk a thing immortal semed she, As doth an hevenish parfit creature, That doun were sent in scorning of nature. |
Cresida o chema pe-acea domniţă, Iar după gândul meu, în Troia toată Mai gingaşă nu se afla fiinţă; Frumuseţe de pe alt tărâm, ciudată, Încât părea a fi din veci sculptată Întru desăvârşire îngerească, Şi pogorâtă să ne umilească. |
| Geoffrey Chaucer | traducere de Dan Duţescu |