La Universitatea din Bucureşti are loc Sesiunea ştiinţifică anuală a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, în perioada 30-31 octombrie 2009. Vineri, 30 octombrie, între orele 12:30 – 14:00 are loc şedinţa plenară, la Amfiteatrul Mark Twain, Pitar Moş, 7-13. Alocuţiunea de deschidere va fi făcută de Prof. dr. Ioan Pânzaru, rectorul Universităţii din Bucureşti. Conferinţa în plen va fi susţinută de Prof. dr. Alexandru Niculescu de la Universitatea din Bucureşti / Universitatea din Udine, pe tema „Romanitatea românească şi barbarii”. Pauză de prânz va fi între orele 14:00 – 15:00.

Continuare »

Verbul a murdări desemnează una dintre acele acţiuni de care ne lovim în fiecare zi, în cele mai diverse feluri, oricât le-am dori evitate. Analizând articolul de dicţionar, mi s-a părut evident faptul că sensurile se împart în două categorii, determinate de cele două sensuri, propriu şi figurat, ale cuvântului. Concret, a murdări înseamnă „a face murdar, a umple de murdărie”. În acelaşi timp, verbul îşi lămureşte expresivitatea prin corespondenţa cu o multitudine de lexeme, care mai de care mai sugestiv şi mai colorat. Aşadar, dincolo de înţelesul lor neplăcut, trebuie să apreciez din punct de vedere lingvistic sonoritatea şi teribila lor plasticitate: a păta, a mânji, a jegoşi, a macula, a scârnăvi, a îngăla, a terfeli, a tăvăli, a derveli, a mozoli, a murui, a pricăji, a tămânji, a târnosi, a caciori, a feşteli, a mărdăgi, a mocicoli, a tocăni. Aspectul figurat acoperă tot ceea ce ţine de compromitere, degradare, înjosire, dezonorare şi profanare la nivel moral, personal, într-un fel atât de profund, încât mi se pare că reflexivul a se murdări ar trebui să ne ridice mari probleme de conştiinţă.

Continuare »

Verbul a elibera face parte dintre acele cuvinte în numele cărora, din când în când, oamenii sunt capabili de sacrificii imense. Cu nuanţă mai puţin tragică, se poate referi şi la militărie (a fi lăsat la vatră) sau prizonierat (a pune în libertate), la atomi (a se desprinde dintr-o moleculă) sau mecanisme (a slăbi), la o funcţie/post (a da afară, a destitui), la acte (a da cuiva un document) sau la spaţii (a evacua, goli o cameră). Cel mai profund sens al termenului se leagă organic, însă, de posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă, presupunând pe a da sau a-şi lua libertate, a înlătura oprimarea (naţională, politică, socială, mentală).

Continuare »

Catedra de Limba Română şi Lingvistică Generală, din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi organizează, în zilele de 13-14 noiembrie 2009, ediţia a II-a a Conferinţei Naţionale „Text si discurs religios”.

Pe baza temelor propuse de către participanţi în anul 2008, precum şi a consultărilor cu cei ce şi-au anuntat intenţia fermă de a lua parte şi la ediţia din 2009, secţiunile care vor găzdui comunicările vor fi în număr de trei:

1. Traducerea textului sacru;
2. Retorica discursului religios;
3. Literatura şi sacrul.

Continuare »

Verbul a greşi îşi lămureşte sensul general cu ajutorul unor expresii precum „a comite o greşeală” sau „a da greş”. Termenul se poate referi la numeroase şi diverse aspecte ale vieţii noastre, de la „a executa rău ceva” – adică a greşi vreo piesă ori vreun pas de dans, la „a lua un lucru drept altul” – adică a naşte confuzii ori încurcături, sau la „a face să conţină o greşeală ori mai multe” în cazul unor probleme şi exerciţii. Lucrul care mi s-a părut cel mai interesant dintre toate a fost descoperirea faptului că articolele explicative se străduiesc să surprindă gradele diferite de gravitate ale greşelilor, tot aşa ca în viaţa reală.

Continuare »

Verbul a istovi s-a născut, poate, din nevoia omului de a-şi pune în vorbe oboseala care îl ajunge, atunci când viaţa pare să fie mai mult decât poate el să ducă, pentru că acest cuvânt apare din atât de frumos sunătorul istov. Dintr-un anumit punct de vedere, sensurile cuvântului acoperă o oarecare lipsă de măsură a stării de oboseală, pentru care, din câte ştiu eu, nu există vreun instrument de măsurare, aşa că omul pune uneori în vorbe ce nu poate să materializeze altfel. Verbul marchează, prin urmare, o stare dată de oboseala peste măsură, de sleirea de puteri din cauza eforturilor depuse sau a consumului nervos, de epuizare, extenuare, de pierdere a forţei şi energiei, ajungând într-o stare de slăbiciune totală. Stabileşte corespondente – printr-o parţială extindere de sens – cu a sfârşi, a termina, a epuiza, a isprăvi, a încheia. Am găsit indicate în dicţionar o serie de cuvinte cu aproximativ acelaşi sens, pe care însă nu le cunoşteam prea bine, precum a deşela, a speti, a dăula, a deznoda (un cal). Însă aspectul care mi-a atras atenţia se referă la folosirea acestui verb pentru a marca terminarea bunurilor materiale, consumarea acestora până la epuizare. Şi atunci s-a născut în mine întrebarea: dacă viaţa e asemenea oricăror „consumabile” pe care le folosim nepăsători?

Continuare »