Astăzi am descoperit un lucru extrem de interesant: când vine primăvara, în româneşte nu ştim exact dacă se împrimăvărează sau se desprimăvărează! Nu că m-ar surprinde enorm pentru mentalitatea noastră balcanică, în care totul e nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar faptul în sine mi se pare fascinant! Cu atât mai mult cu cât, la nivel logico-semantic, cele două prefixe mă duc cu gândul la un soi de antonimie… Nu mă întrebaţi cum, dar în capul meu pătrat, unu-i una, altu-i alta! Nu şi de data asta, se pare. Prea multe n-ar mai fi de spus despre conţinutul semantic, doar dacă vrem neapărat să ne întindem cu „a se face primăvară, a veni primăvara sau a lua aspect de primăvară”.

Continuare »

A viscoli ne-a mâncat zilele iarna asta, ca mai demult, în alţi ani rătăciţi prin memorie. Nu pare mare lucru de capul lui, pentru că nu trimite în prea multe direcţii cu semnificaţiile. Se referă (doar!) la un vânt care bate cu putere, spulberând şi troienind (succesiv!) zăpada. Nimic altceva, în afara unei sinonimii cu a viforî (despre care trebuie să recunosc că-mi place tare cum sună). Şi totuşi, câtă tragedie!

Continuare »

Verbul cel mai frumos şi mai îndrăgit al iernii este, fără nicio îndoială, a ninge. Explicaţia cea mai simplă se referă, bineînţeles, la „a cădea zăpadă”, „a acoperi ceva cu zăpadă”. Aceasta este extinsă apoi la orice mişcare a lucrurilor, care seamănă în vreun fel cu dansul fulgilor de nea, cu cernerea dintr-un nor a cristalelor de apă, care se aşază apoi în straturi peste solul îngheţat. Una dintre cele mai des folosite metafore în acest sens este cărunteţea văzută reverenţios ca ninsoare în păr. Sub aspect artificial, există zăpada carbonică, numită şi gheaţă uscată. Iar în viziunea de coşmar există a înzăpezi, care face drumul impracticabil, stabilind corespondenţă cu a nămeţi, a omeţi, a troieni, a înţepeni, a împotmoli şi a afunda în zăpadă.

Continuare »

* clou este un franţuzism pronunţat clu, care înseamnă „punct de atracţie, de interes al unui spectacol, a unei acţiuni etc.”; substantivul neutru se articulează clou-ul (pronunţat cluul) şi pluralul clou-uri

! clovn / claun acceptă două forme, substantiv masculin cu pluralul clovni/clauni

! clubmen se foloseşte rar, hibrid ciudat româno-englez care, deşi are aspect de plural englezesc (men), primeşte şi unul autohton – clubmeni

* coană este un termen învechit şi familiar, substantiv feminin însoţit totdeauna de un alt substantiv feminin, cu genitiv-dativul coanei. Un compus al acestuia, *coană-mare, apare şi el ca noutate, articulat coana-mare şi cu genitiv-dativul coanei-mari.

! coardă, substantiv feminin, primeşte acum două forme de plural coarde/corzi şi două forme de genitiv-dativ coardei/corzii

La acest început de an, am revizuit mare parte dintre facilităţile site-ului – „pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale”, ca să-l cităm pe Nenea Iancu. Ca urmare, au apărut mici modificări de aspect, am pus în practică unele idei noi, am realizat ajustări şi reglaje fine, chiar şi unele corecţii. Sunt prea multe şi mărunte pentru a le prezenta pe fiecare. Merită menţionat doar că paginile de exemple pentru termenii în engleză au fost refăcute, acum fiind mai interesante şi utile.

Site-ul a devenit unul uriaş. În acest moment, Google raportează că a indexat 539.000 de pagini de pe ro-en.ro. Desigur, la un volum atât de mare de informaţii, este posibil să mai apără şi greşeli. Dacă observaţi ceva care vi se pare în neregulă, nu ezitaţi să ne semnalaţi, pentru a verifica şi, eventual, corecta. Şi sugestiile sunt binevenite, ca întotdeauna.

Verbul a visa are trei aspecte fundamentale, în trei planuri diferite ale existenţei umane. Presupune, în primul rând, o activitate neurologică în timpul somnului, având drept urmare „a vedea în vis pe cineva sau ceva, a-şi imagina ceva în somn”. Prelungind în realitate şi mizând totul pe faptul că, odată cu venirea nopţii, imaginile dispar şi nimic din ele nu pare să supravieţuiască, oamenii folosesc acelaşi verb pentru a califica lăsarea în voia gândurilor, a imaginaţiei şi meditaţia; în general, se condamnă tipul acesta de inactivitate şi se crede că rodul ei nu poate fi decât o idee nerealizabilă. Cel de-al treilea sens, sinonim cu „a dori cu ardoare, a râvni”, dă un scop meditaţiei, care poate să se transforme astfel, din stare vegetativă, în acţiune spre îndeplinire a unei dorinţe puternice, a unei aspiraţii, a unei năzuinţe. Acest ultim sens îl contrazice pe celălalt, după părerea mea, pentru simplu motiv că, uneori, rezultatul poate însemna „a-şi vedea visul cu ochii”, adică a-şi vedea speranţa împlinită.

Continuare »