Verbul a se război poate avea atât sens denotativ, cât și valoare figurată. În toate situațiile în care este folosit, însă, are același înțeles, referindu-se la „a purta război”, stabilind sinonimie cu a se bate, a se lupta. Dicționarele nu ne spun mai mult, iar lucrul acesta mi s-a părut întotdeauna foarte ciudat, dat fiind faptul că războiul a fost dintotdeauna (și încă a rămas, până astăzi) una dintre ocupațiunile principale ale omului. Negative, e adevărat. Dar principale.

De când e lumea asta lume, undeva în lumea asta mare e război. Nu ne ajunge planeta, nu ne mai satură pâmântul, nu mai terminăm de împărțit ce n-avem… Sunt locuri unde oamenii nu cunosc altă realitate, decât cea a jafului, a luptelor și a zbaterii pentru supraviețuire. Sunt oameni pentru care (și așa) scurtul popas în această existență înseamnă doar coșmar și durere, ravagii ale armelor și moarte. Fără vreo posibilitate de alegere. Asta pentru că războiul este o afacere profitabilă pentru alții.

Continuare »

Verbul a (se) ponegri are atât nuanţă tranzitivă, atunci când se referă la „a vorbi pe cineva de rău, a trata cu hule”, cât şi nuanţă reflexivă, atunci când acţiunea întreprinsă presupune şi reciprocitate, răspuns cu aceeaşi măsură. Termenul este alcătuit, prin derivare, din prefixul po- ataşat cuvântului negri, după model slav, într-un soi de compromis între sinonimele a po[nosi] şi a [în]negri, iar sonoritatea cuvântului mi se pare fascinantă.

Asociereile semantice cu răul sunt evidente, iar în registrul arhaic funcţiona chiar un adjectiv – ponegru/poneagră, care însemna „foarte negru” şi care avea, cu valoare substantivală, înţelesul de „femeie foarte rea”. Sinonimele sunt mai des folosite – a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a detracta, a huli, a ponosi. Antonimele sunt, de asemenea, destul de numeroase: a elogia, a glorifica, a lăuda, a proslăvi.

Continuare »

Verbul a (se) adecva s-a obținut prin derivare regresivă de la adecvat (termen provenit, în procesul relatinizării, din adaequatus, pe filieră franceză – adéquat). Definiția sa de dicționar este foarte simplă, trimițând, de asemenea, la adjectiv – „a face să devină sau a fi adecvat”. Mi se pare un cuvânt foarte rar folosit – de pildă, formele eu adecvez și el adecvează nu-mi sună prea… familiar.

Sinonimele, pe de altă parte, sunt mai cunoscute și mai des întrebuințate: a (se) adapta, a (se) conforma, a (se) potrivi. Și toate au, din punctul meu de vedere, atât un aspect pozitiv al semnificației – este firesc să te adecvezi, pentru a funcționa ca ființă socială normală, cât și unul negativ – nu te poți adecva la nesfârșit, fără a-ți afirma identitatea, fără a-ți dezvolta creativitatea, fără a-ți confirma unicitatea.

Continuare »

Verbul a (se) modifica vine din latinescul modificare și înseamnă „a(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a căpăta o altă formă și/sau un alt conținut”. Deși semnificațiile nu sunt foarte complexe, sinonimele sunt extrem de numeroase, în funcție de contextul în care este folosit: a (se) altera, a corecta, a (se) metamorfoza, a (se) preface, a prelucra, a (se) preschimba, a rectifica, a reface, a (se) reforma, a (se) schimba, a (se) transforma.

Una dintre cele mai importante lecții pe care le învățăm în viața asta este cea referitoare la schimbare, mai bine spus la permanența ei. Sigur, toți ne dorim schimbarea, atunci când lucrurile nu ne merg bine, când așteptăm altceva de la viață. Dar adevărata înțelepciune vine atunci când pricepem că lucrurile se schimbă și atunci când ne e bine, când suntem mulțumiți, când credem că am găsit o soluție definitivă. Nu putem ține nimic în loc.

Continuare »

Verbul a (se) bronza are două sensuri de bază și unul figurat, toate trei având în vedere culoarea. Vine din franceză – bronzer – și se referă, întâi de toate, la „a acoperi un obiect cu un strat subțire de bronz sau de vopsea de bronz; a spoi cu bronz”; procedeul tehnologic este aplicat, în general, obiectelor sau pieselor de metal.

Pe de altă parte, verbul poate avea în vedere și o altă tehnică, folosită în tăbăcărie – „a da pieilor tăbăcite un reflex metalic (cu coloranți bazici)”. Așa cum spuneam la început, termenul pare a face referire, mai presus de orice, la culoare, făcând, de altfel, parte din familia lexicală a substantivului bronz. Pentru aceste accepții ale cuvântului, nu par a exista sinonime.

Cred că cel mai cunoscut sens al verbului este cel care are legătură cu activitatea preferată de majoritatea oamenilor vara – „a face să devină sau a deveni arămiu, negru la piele, datorită soarelui (sau vântului); a se colora la piele ca bronzul (oxidat)”. Cei mai mulți termeni echivalenți au în vedere acest sens: a (se) arde, a (se) înnegri, a (se) pârli, a (se) prăji.

Continuare »

Verbul a emigra face parte dintr-o categorie specială, a vorbelor cu foarte mare încărcătură emoțională. Înseamnă „a-și părăsi patria (locul de baștină) pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară”. Vine din limba latină (emigrare < ex „afară”, migrare „a se duce”) pe filieră franceză (émigrer), stabilind echivalență de sens cu a se expatria, dar având printre sinonime și termeni mai expresivi, precum a pribegi, a se înstrăina, a se desțăra, a băjeni/băjenări (toate din zona arhaică și livrescă).

Decizia de a emigra se poate lua ca urmare a unor circumstanțe independente de voința celui care se vede nevoit să facă un astfel de pas, fiind constrâns de factori politici sau economici, cu efecte foarte puternice pe plan emoțional, devastatoare uneori. În natură – ca de obicei – lucrurile sunt mai simple; verbul se folosește, de pildă, pentru păsările care schimbă locul după climă, activitate ce intră în firescul vieții și al morții, pe care oamenii îl complică, de cele mai multe ori. Oricum ar fi, antonimul folosit este același – a se repatria.

Continuare »