Verbul a (se) modifica vine din latinescul modificare și înseamnă „a(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a căpăta o altă formă și/sau un alt conținut”. Deși semnificațiile nu sunt foarte complexe, sinonimele sunt extrem de numeroase, în funcție de contextul în care este folosit: a (se) altera, a corecta, a (se) metamorfoza, a (se) preface, a prelucra, a (se) preschimba, a rectifica, a reface, a (se) reforma, a (se) schimba, a (se) transforma.

Una dintre cele mai importante lecții pe care le învățăm în viața asta este cea referitoare la schimbare, mai bine spus la permanența ei. Sigur, toți ne dorim schimbarea, atunci când lucrurile nu ne merg bine, când așteptăm altceva de la viață. Dar adevărata înțelepciune vine atunci când pricepem că lucrurile se schimbă și atunci când ne e bine, când suntem mulțumiți, când credem că am găsit o soluție definitivă. Nu putem ține nimic în loc.

Se spune adesea că și oamenii se schimbă. Unii, dimpotrivă, consideră că rămânem egali cu sine și, dincolo de aparențe – mai ales cele pe care încercăm să le creăm în ochii celorlați –, suntem fundamental neschimbători. Nu am cum rezolva dilema asta acum… Dar mă gândeam de curând că, poate, mai potrivit decât sinonimul a schimba, pentru felul în care evoluăm la nivel personal de-a lungul timpului, mai potrivit este verbul a (se) modifica. Asta pentru că, așa cum văd eu lucrurile, ființa noastră individuală și irepetabilă își păstrează esența, dincolo de toate.

Dar modificări se produc, fără nicio îndoială. De-a lungul vieții mele, de pildă, bibliotecile mele nu au arătat la fel și au demonstrat că, parțial, nu mai sunt chiar aceeași persoană. Am adunat vreo 3: mai întâi în casa părinților mei, pe care am împărțit-o apoi cu sora mea, când m-am mutat la casa mea; apoi am încercat să completez golurile și să fac noi achiziții, dar plecarea la București m-a obligat să las multe dintre ele în urmă; în timp, încă o dată, cărțile mele s-au adunat rânduri-rânduri, vorbind despre mine.

Trecându-le acum în revistă, am constatat cât de mult s-a modificat componența bibliotecii mele, cât de mult mi s-au schimbat preocupările. Am rămas în urmă cu romanele, am pierdut multe dintre ele ori le-am lăsat bătute de praf. S-au înmulțit, în schimb, volumele de poezii și a crescut uluitor numărul lucrărilor de critică literară. Sigur, sunt conștientă că asta ține de preocupările mele profesionale, dar cred că, în același timp, sugerează modificările pe care ființa mea profundă le-a suferit, fără ca eu să-mi dau seama.