a (se) dezobişnui
Verbul a (se) dezobișnui este format prin derivare, de la cuvântul de bază a (se) obișnui, cu prefixul dez-, după modelul franțuzescului déshabituer. Explicația termenului este relativ simplă – „a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un nărav, un viciu”.
Cele mai cunoscute și mai folosite sinonime sunt a (se) dezvăța, a (se) dezbăra (care are o conotație negativă mai puternică). Echivalente, în funcție de context, sunt și verbe precum a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lăsa, a scăpa, iar în sens figurat se utilizează a (se) scutura și a înțărca. Dintre antonime, dicționarele precizează a (se) deprinde și a (se) obișnui.
Se știe foarte bine că obișnuința este a doua natură. Sunt foarte multe lucruri în viața noastră care funcționează bine datorită unei rutine instalate în timp, iar starea noastră mentală pozitivă este, deseori, rezultatul unor obiceiuri zilnice stabilite în funcție de ceea ce ne face plăcere.
Dar pentru că toate sunt supuse schimbării, una dintre cele mai importante abilități ale omului este aceea de a se dezobișnui de năravurile care-i fac rău. Dar și de lucrurile – de pildă – care-i fac bine, însă nu-i mai sunt accesibile, ori de situațiile care îi sunt familiare, dar pe care nu le mai poate regăsi, pentru că datele problemei nu mai sunt aceleași. Există, în viață, numeroase dezobișnuiri care ne sunt necesare.
De pildă, am fost nevoită să o dezobișnuiesc, de mine și de casa noastră, pe Irish-pisica. Călătoresc foarte mult, iar simpla ei prezență în viața mea nu poate schimba asta… Așa că a trebuit să mă gândesc la o soluție care să rezolve confortabil (pentru amândouă), aceste deplasări ale mele.
În primă fază, toată lumea m-a sfătuit să o las la locul ei și să rog pe cineva să vină, din când în când, și să o verifice. Dar mi s-a părut prea mult să o las încuiată în casă o perioadă atât de lungă, fără niciun fel de comunicare cu nimeni, exceptând câteva minute la distanță de zile. Este extrem de sociabilă, are mereu nevoie de „om-jucărie” și sunt convinsă că, pentru ea, trauma ar fi fost mult mai mare decât schimbatul locului.
Așa că am găsit o prietenă dispusă a o lua la ea, într-o casă unde mai este o pisică. Am făcut o probă înainte de plecare și, deși s-a adaptat încet, în trepte, până la urmă s-au acceptat unii pe alții și totul a decurs bine. Iar ea s-a dezobișnuit de toate care îi erau familiare… Astfel că acum, de câteva zile, ne străduim amândouă să ne dezobișnuim de absența celeilalte și să ne re-obișnuim cu rutina noastră… Și, în ciuda tuturor avertismentelor, toate merg între noi chiar mai bine decât înainte.