Verbul a comite vine din limba latină (committere) și are un sens de bază foarte bine cunoscut – „a face, a înfăptui, a săvârși o greșeală sau o faptă rea”. Dicționarele academice mai menționează câteva sensuri, dintre care unul este familiar și peiorativ – „a scrie lucrări mediocre”, iar celălat este un franțuzism ieșit din uz, care funcționa în registrul juridic – „a însărcina pe cineva cu ceva” sau „a încredința cuiva o afacere de comerț”.

Prin urmare, verbul intră în relație semantică directă cu substantivul greșeală sau infracțiune, de pildă (până la crimă, evident) și indică, în general, lucruri rele ori – mai curând – fapte reprobabile. Expresia familiară am/ai comis-o! nu apare în scripte, dar o știu folosită pentru situațiile în care s-a gafat uriaș ori s-a greșit iremediabil. Recunoașterea presupune și asumarea gravității situației.

Toate lucrurile acestea îmi sunt cunoscute. Ceea ce mi se pare însă interesant este faptul că structurile acestea nu au nuanță pleonastică. Folosirea verbului are valențe negative, în mod evident, iar definirea lui nu se poate face prin simpla sinonimie cu alte verbe, ci indicându-se și fapta. Dar sunt atât de numeroase situațiile în care poate fi folosit, încât este obligatorie indicarea faptului comis, pentru a-și desăvârși sensul în comunicare.