Verbul a (se) trăda înseamnă, într-un prim sens, „a înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul”, iar într-o accepție mai largă, se poate referi la „a fi neloial față de cineva sau de ceva”. De asemenea, cuvântul poate avea în vedere comportamente („a se abate de la o linie de conduită”), interese, cauze și idei („a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee”) sau sentimente („a comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie”).

Atunci când face referire la facultăți fizice sau psihice, termenul se traduce prin „a nu mai funcționa bine, cauzând dificultăți; a nu mai sluji” (se folosește foarte des cu privire la memorie). Nuanța reflexivă este echivalentă cu expresii precum „a se da pe față, a se da de gol”. Dintre sinonime, în funcție de context, dicționarele pomenesc pe a înșela, a divulga, a vădi, a arăta, a exprima, a dezvălui, a vinde, a demasca, a descoperi, a destăinui.

Se pare că, mai întâi de toate, trădarea presupune rea-voință și dorința de a face rău, de a distruge, o intenție de a se dezice de sine, de a contrazice tot ceea ce a afirmat, crezut sau simțit cineva până într-un anumit moment. Mă gândeam, însă, zilele astea, la trădările fără voie, născute din urmărirea altor interese, din schimbarea perspectivei, din neatenție, din neputință sau din nepăsare.

Deși poate nu a fost astfel intenționată, trădarea este din plin resimțită de cealaltă parte, mai ales dacă relația părea a fi una puternică, în care s-au investit multe și pentru o perioadă lungă de timp. Dezamăgirea este uneori atât de profundă, încât prietenii de-o viață se pot rupe, povești de iubire se pot sfârși, trăiri pozitive se pot transforma în opusul lor. Sentimentul trădării este atât de dureros, încât macină tot și distruge relații clădite într-o viață.