Verbul a (se) adecva s-a obținut prin derivare regresivă de la adecvat (termen provenit, în procesul relatinizării, din adaequatus, pe filieră franceză – adéquat). Definiția sa de dicționar este foarte simplă, trimițând, de asemenea, la adjectiv – „a face să devină sau a fi adecvat”. Mi se pare un cuvânt foarte rar folosit – de pildă, formele eu adecvez și el adecvează nu-mi sună prea… familiar.

Sinonimele, pe de altă parte, sunt mai cunoscute și mai des întrebuințate: a (se) adapta, a (se) conforma, a (se) potrivi. Și toate au, din punctul meu de vedere, atât un aspect pozitiv al semnificației – este firesc să te adecvezi, pentru a funcționa ca ființă socială normală, cât și unul negativ – nu te poți adecva la nesfârșit, fără a-ți afirma identitatea, fără a-ți dezvolta creativitatea, fără a-ți confirma unicitatea.

Recunosc, dintr-un anumit punct de vedere sunt… adecvată și ascultătoare. Nu-mi plac nonconformiștii agresivi, evidenți și gălăgioși, nu gust întotdeauna fronda născută din drag de sine. Dar nici nu-mi place adecvarea cu orice preț, cea născută din teama de a nu face notă discordantă sau cea fără substanță și adevăr. Cred în libertatea fiecăruia de a fi ceea ce este, precum și în dreptul de a se dovedi altfel decât îl îngăduie cei din jur, dacă aceasta este dorința sufletului său.

Nu-mi plac, de pildă, codurile vestimentare în sălile de teatru sau de concert. Sigur, pentru mine este un prilej de a mă găti și de a mai scoate din dulapuri haine pe care le port mai rar, dar totul depinde de ce mai am de făcut în ziua respectivă, de mijlocul de transport cu care ajung la spectacol, de vremea de afară. Întotdeauna, dar întotdeauna, aleg confortul, în detrimentul aspectului și regulilor. Și mă bucur când în sală văd tot felul de oameni, de toate condițiile sociale, îmbrăcați în multe feluri, adecvate sau nu. Mi se pare mai relevant motivul pentru care se află acolo.

Tot contra curentului sunt și atunci când vine vorba despre copiii aflați în sălile de spectacole. Sigur, mă deranjează și pe mine uneori vreun prichindel sau vreo prichinduță mai greu de strunit, dar cred că prezența lor acolo este importantă. Mai importantă decât costul biletului meu sau spectacolul pe care mi l-ar… împotmoli puțin. În plus, nici piticii ăștia nu sunt chiar toți la fel. Am avut ocazia, zilele astea, să văd câțiva atât de liniștiți și de atenți, la concerte ce-ar fi părut grele pentru ei, mai ceva decât unele doamne, bine îmbrăcate după cod, care m-au scos din minți cu foiala lor și cu butonatul telefoanelor. Credeți-mă, dacă vă uitați cu atenție, nici în sălile de spectacol nu sunt toate cum par a fi.