Verbul a uniformiza este unul sec şi fără prea multe complicaţii lingvistice. Înseamnă „a da un caracter uniform, a face să fie uniform”. Cel mai cunoscut sinonim este a omogeniza, iar antonimele cele mai des utilizate sunt a diversifica şi a varia. Cam asta e tot. Fără lămuriri suplimentare, fără deplasări de sens, fără dificultăţi de înţelegere: ca în viaţă – ori eşti la fel ca ceilalţi supuşi ai uniformizării, ori nu.

În general, uniformizarea este văzută ca un proces negativ. Asta în ciuda faptului că, de foarte multe ori, şabloanele ne ajută să ajungem mai repede la soluţii, fără a depune un efort uriaş şi conservând energie. Dar felul în care societatea, cu toate sistemele ei de toate soiurile, încearcă să ne supună, trasformându-ne în indivizi şablonarzi şi obedienţi, ne înfurie. Aş spune, prin urmare, că oamenilor nu le place să fie incluşi/încadraţi/încorsetaţi în clişee.

Exceptându-le pe cele care le plac lor. Pentru că – cel puţin aşa mi se pare mie uneori – şi pentru nonconformism există stereotipii destul de evidente. Până la urmă, dacă reducem totul la esenţă, este vorba despre alegere! Fiecare dintre noi acceptă – mai mult sau mai puţin conştient – o categorie în care să se includă, fără consumul de energie pe care l-ar cere perfecta singurătate. Care nu e, nici ea, odată asumată, fără de „uniformă” şi constrângere.