Verbul a (se) descuraja face parte dintre cele monosemantice. Este venit din franceză (décourager) şi înseamnă „a-şi pierde sau a face pe cineva să-şi piardă curajul, entuziasmul, speranţa, siguranţa în forţele proprii”. Sinonimele sunt destul de larg utilizate – a (se) demoraliza, a (se) deprima, a (se) demobiliza, a demonta, a descumpăni. Antonimele sunt mai puţin numeroase, dar apar şi ele foarte des în limba vorbită: a îmbărbăta, a încuraja.

În cariera mea de profesor, am observat că unul dintre momentele de cotitură în viaţa omului, dominat în mod cu totul agresiv de descurajare, este preziua marilor examene. (Nu, nu doar pentru tinerii candidaţi, ci şi pentru părinţii lor, dar nu asta interesează acum.) Sentimentul neputinţei, conştiinţa imperfecţiunii, presimţirea imposibilităţii, devin toate parte a fiinţei, se acutizează şi instaurează un regim absolut dominat de „nu înţeleg!, nu ştiu!, nu pot!”

Dacă judec bine, totul e perfect justificabil prin prisma celebrului paradox „cu cât ştii mai mult, cu atât îţi dai seama că ştii prea puţin”. Iar panica asociată acestei constatări este, câteodată, imposibil de controlat. Mai ales când nu ai experienţă şi nu ai mai fost niciodată pus în faţa propriei neştiinţe. E foarte simplu să te descurajezi şi să te prăbuşeşti în depresie, să nu mai dai randament. Iluzia iniţială, că îţi poţi pune viaţa on hold şi că laşi totul la o parte pentru examenul acesta, este exact asta – o iluzie: timpul trece la fel de repede.

Pentru situaţii de genul acesta – tot din experienţă o spun – există o singură soluţie. Nu, nu e vorba despre încurajare, deşi n-are cum să strice şi e oricând binevenită. Însă, deseori, descurajatul nu poate a se încuraja singur ori nu găseşte întotdeauna persoana potrivită să îl îmbărbăteze. Nu, soluţia pe care o are la dispoziţie este lucrul. Chiar dezordonat, chiar fără verificări pretenţioase, chiar fără aparent succes! Cititul, recititul, întruna şi întruna, fără întrebare, fără ezitare, fără descurajare. După examen, se poate descuraja. Dar până atunci, nimic nu e definitiv, totul se joacă.