Verbul a detracta vine din limba franceză – détracter, conform unui latinesc detractus, și este un termen livresc, rar folosit, care înseamnă „a căuta să micșoreze meritele cuiva, a deprecia pe nedrept; a vorbi de rău”. Sinonimele sunt numeroase: a bârfi, a blama, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a discredita, a huli, a ponosi, a ponegri.

Unul dintre cele mai interesante aspecte este confuzia cu paronimul său – a retracta. Au aceeași rădăcină și la noi, și în limba de origine, dar legăturile de sens scapă, la o privire neatentă. Bine, nici nu sunt foarte ușor de depistat și, dacă stăm bine să ne gândim, acesta este principiul pe baza căruia funcționează atracția paronimică. Cred că l-am auzit, prin urmare, deseori folosit în locul celuilalt.

Altfel, detractarea pare să fie un fel de instrument universal în zilele noastre. Probabil că așa a fost în toate timpurile, dar acum, când informația se propagă cu o viteză incredibilă, grație mijloacelor de comunicare atât de eficiente, pare că întotdeauna se găsește cineva și arunce vorbe despre altcineva.

Iar oamenii preiau totul, repetă totul și cred totul, în ciuda faptului că se poate dovedi – și li se dovedește mereu – că verificarea informației este un pas important, care nu trebuie negociat. Le plac însă scurtăturile, le e la-ndemână obiceiul bârfei și, în general, le place tot ce îi face să se simtă superiori altora, chiar dacă pe nemeritate… Nu e nicio tragedie că nu ești tu mai nimic, dacă – nu-i așa? – nici alții nu-s vreun lucru mare.