Aşa cum l-am găsit prin dicţionare, verbul a cârcoti are două sensuri – în opinia mea, unul bun şi unul rău. Adică nu e nimic greşit în „a-ţi arăta nemulţumirea” atunci când lucrurile nu merg aşa cum consideri că ar trebui sau ţi-ar fi bine, dar nu cred că „ a se certa, a se sfădi mereu” este o soluţie pentru nimic. Dus până la extrem, termenul se poate referi la o atitudine constantă de manifestare a nemulţumirii, bombănind şi căutând motiv de ceartă, iar sinonimele cele mai des utilizate sunt a se certa, a se învrăjbi, a se supăra.

Verbul are ca origine substantivul cârcotă, sinonim cu neînţelegere, ceartă, gâlceavă, provenit din sârbescul krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”, al cărui sens pare să-l fi moştenit într-o oarecare măsură. Acoperă însă o gamă mult mai amplă de manifestări – de la diferend, divergenţă, dezacord, discuţie, neînţelegere, până la animozitate, conflict, dezbinare, discordie, învrăjbire, sfadă, gâlceavă, vrajbă, zâzanie, dispută, litigiu. În ceea ce priveşte expresiile, a dat a intra/a se băga în cârcotă cu cineva.

Continuare »

* decriptare (de-crip-ta-re) apare în familia lexicală a lui a decripta, ca substantiv feminin cu genitiv-dativul decriptării şi pluralul decriptări

! decurs nu mai este substantiv neutru, ci apare doar în locuţiuni prepoziţionale ca în decurs de, în decursul

! a se deda trece în categoria reflexivelor şi are indicate o mulţime de forme în DOOM2: indicativul prezent eu mă dedau, noi ne dedăm, voi vă dedaţi şi ei se dedau, imperfectul el se deda, mai-mult-ca-perfectul eu mă dedasem, noi ne dedaserăm, conjunctivul el să se dedea, imperativul negativ nu te deda şi nu vă dedaţi. Pare un verb important…

* Dedal este numele unui personaj mitologic, substantiv propriu masculin

* de deasupra (de peste) este o structură alcătuită din prepoziţie şi prepoziţie (de deasupra mării), spre deosebire de cea anterior (şi încă) existentă, ca în raftul de deasupra (prepoziţie şi adverb)

Sensul cel mai cunoscut al verbului a fascina se referă la „a produce cuiva o impresie deosebită prin însuşiri (atrăgătoare) ieşite din comun” ori „a face să fie cuprins de uimire şi de admiraţie”. Rezultatul poate fi unul pozitiv, de încântare perfect justificată de calităţile celui admirat, sau unul negativ, de rupere a contactului cu realitatea pentru cel care suferă efectul fascinaţiei – „a pune stăpânire pe deplin, împiedicând să reacţioneze prompt sau să înţeleagă starea reală a lucrurilor”, „a subjuga pe cineva în aşa fel, încât să nu mai vadă lucrurile aşa cum sunt”.

Destul de numeroase, sinonimele se organizează şi ele pe axa pozitiv-negativ, cu grade diferite de intensitate: a captiva, a încânta, a delecta, a desfăta, mergând până la a seduce, a fermeca, a vrăji. Se pare că verbul poate fi folosit şi cu sensul de „a atrage pe cineva în mod irezistibil cu privirea”, sens pe care nu cred că l-am utilizat niciodată (în mintea merge mai curând „a atrage în mod irezistibil privirea cuiva”). Deci cuvântul acoperă şi intenţia de „a subjuga pe cineva cu privirea”, de a controla prin puterea ochilor, adică vrăjitorie curată: „te fascinez de nu te vezi”?

Continuare »

Indiferent de vârstă, fiecare dintre noi a aşteptat cu multă emoţie dimineaţa de 6 decembrie. Este seara lui Moş Nicolae, seara care ne aduce zâmbete cât pentru un an. Toţi ne lustruim repejor ghetuţele şi aşteptăm să se întâmple minunea, pentru că pe Moş Nicolae nu l-a văzut nimeni niciodată!

Dar cine este Moş Nicolae? Echipa Centrului de Limbi Străine A_BEST are răspunsul: Moş Nicolae este un minunat… poliglot! El cunoaşte toate limbile pământului, putând să înţeleagă dorinţele copiilor de pretutindeni…

Continuare »

Verbul a (se) amăgi înseamnă, în primul rând, „a lua un neadevăr drept adevăr”. Şi de la această idee, merge pe două coordonate: pornind de la neadevărul venit din afară, al altora care „spun minciuni”, ori de la cel născut în noi înşine. Prin urmare, sinonimele pot avea dublă valenţă, tranzitivă şi reflexivă: a (se) înşela, a (se) păcăli, a (se) minţi. Extrem de surprinzător mi s-a părut antonimul indicat de dicţionare – a dezamăgi. Căci din ce-am spus până acum despre a amăgi, nu-mi sare în ochi vreo conotaţie pozitivă. Deci antonimul unui negativ e tot negativ? O fi bună dezamăgirea ori amăgirea atunci?

Metodele prin care se realizează amăgirea unora de către alţii sunt extrem de diverse, iar efectul este cu atât mai reuşit cu cât inventivitatea este mai mare. Dicţionarele vorbesc despre recurgerea la mijloace necinstite, despre promisiuni false, despre minciuni profitând de încrederea cuiva. Însă una dintre cele mai interesante trimiteri ale termenului se referă la dimensiunea magică a vieţii, apărând astfel sinonime ca – a atrage, a îmbia, a ispiti, a ademeni, a momi, a seduce, a tenta, a vrăji, a fermeca, ori mai vechile a aromi şi a năpăstui (care include şi rezultatul concret, lipsit de echivoc).

Continuare »

Verbul a pedepsi apare ca un răspuns firesc la eroarea umană, cu grade diferite de gravitate. Înseamnă „a aplica cuiva o pedeapsă”, fie pentru o greşeală, fie pentru o infracţiune săvârşită. Termenul se poate referi la „a supune unor chinuri” ce pot fi de natură fizică sau morală, dintre toate acestea cea mai dură fiind (dacă e făcută bine şi cu reale remuşcări) auto-pedepsirea – a se chinui, a se tortura, a suferi. Foarte interesante mi s-au părut a fi sinonimele, extrem de numeroase şi diferite din punct de vedere semantic, în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

Cea mai răspândită utilizare se circumscrie spaţiului juridic, mergând de la a sancţiona, până la a condamna, a osândi. Una dintre cele mai aprige instanţe de pedepsire este însă cea divină, motiv pentru care, foarte des, Dumnezeu bate, ceartă, obliceşte, răsplăteşte ori răzbună. Iar sinonimele utilizate în spaţiul sacrosanct al Bisericii sunt a canoni, chiar a chinui şi a căzni. Forme extreme ale pedepselor pot face trimitere la termeni având conotaţii mai dure, precum a schingiui sau a tortura. E ciudat… într-o religie în care verbul fundamental este a ierta, cu întoarcerea celuilalt obraz – deci antonimul perfect…

Continuare »