Nu-nu

Verbul a invidia are o interesantă problemă de semnificaţie, necesitând situarea în acelaşi sistem de referinţă pentru a fi perceput la fel de către doi vorbitori diferiţi. Eu, de exemplu, nu-l găsesc deloc negativ, iar sentimentul căruia îi dă substanţă nu-mi pare în niciun fel distructiv. Nu toată lumea gândeşte aşa, iar dogma bisericească ne spune clar că invidia este unul dintre păcatele capitale. M-am întrebat – firesc – de unde apare diferenţa la nivel lingvistic între cele două percepţii. Şi am descoperit în dicţionare că verbul acesta are două serii sinonimice. Luăm pe de o parte a vrea, a dori, a pofti – ceva ce aparţine altcuiva, care ar putea deveni achiziţie personală prin muncă (dacă are valoare materială) sau devenire (dacă e o calitate de dobândit). Pe de altă parte, notăm a pizmui, a râvni, a zavistui – cele care presupun, cu adevărat, o serie de frustrări pe care, odată dezmorţite în suflet, cu greu le mai poţi canaliza spre ceva luminos sufleteşte. Presupun că undeva în mentalul fiecăruia dintre noi se face o alegere subconştientă asupra uneia dintre cele două accepţii ale termenului, iar de aici se nasc diferenţele între reacţiile noastre în raportarea la acest cuvânt.

Continuare »

Acţiunea desemnată de verbul a evada are o etapă premergătoare obligatorie, care presupune lipsirea de libertate, privarea de drepturi elementare, dar şi efortul brusc de a le recăpăta pe toate. Primul sens pe care îl percepem automat în urma rostirii cuvântului este cel care include escaladarea zidurilor unui spaţiu restrictiv, numind fuga din închisoare sau de sub pază. În acest caz, termenul are conotaţii negative – dacă evadaţii erau răufăcători, dar şi pozitive – dacă scăpaţii de pedeapsă erau întemniţaţi în lagăre din motive greşite. Sensul cuvântului se extinde pornind de la aceste observaţii de bază, reflectându-se asupra oricărei situaţii în care oamenii se simt încorsetaţi, limitaţi, îngrădiţi, închişi, constrânşi, mărginiţi în orice fel. Ieşirea din această situaţie presupune fuga, scăparea pe ascuns şi depăşirea graniţelor impuse.

Continuare »

Despre implicaţiile negative ale îngrijorării ca pretext pentru îmbogăţirea vocabularului

A câştiga are mai multe sensuri decât mi se părea mie că aş şti. Cel mai cunoscut şi mai des întâlnit se referă, desigur, la „a obţine bani sau bunuri materiale”, iar metodele prin care se poate realiza acest lucru sunt extrem de diverse, de la muncă până la luptă ori, mai la-ndemână pentru unii, de la jocuri de noroc până la speculaţii şi exploatare. Prin extindere de sens, verbul se poate referi însă la multe alte tipuri de beneficii, despre care aş îndrăzni să spun că ar fi mai importante decât primele, contrar opiniei generale. Astfel, câştigul se poate referi la a dobândi, a obţine experienţă ori cunoştinţe, la a recupera, în vreun fel, timp (considerat iniţial insuficient sau chiar definitiv pierdut). Termenul poate trimite la cucerirea, obţinerea unei victorii, într-un război, într-un proces, într-o competiţie sportivă, politică ori de altă natură.

Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai interesante aspecte ale verbului se referă la sentimente, pentru că aici (spre deosebire de situaţiile discutate anterior) lucrurile sunt rareori conotate negativ, având în vedere emoţii pozitive obţinute prin strădanie, fie că este vorba despre simpatia ori bunăvoinţa cuiva, fie că vorbim despre prietenie şi chiar dragoste. Gama de sinonime devine, astfel, extrem de amplă, de la a căpăta, a beneficia, a folosi, a profita, până la a repurta, a izbândi, ori la a atrage (de partea sa), a cuceri. Din acest punct de vedere, mi-au atras atenţia sinonimele unui sens regional al verbului, venit dintr-un înţeles mai vechi al substantivului câştig („grijă”) – a aranja, a căuta, a curăţa, a deretica, a dichisi, a ferchezui, a găti, a împodobi, a îngriji, a scutura, a spilcui, a stânge, a vedea. Foarte interesante şi, în mod ciudat, mai multe decât cele folosite pentru sensul comun…

Continuare »

Verbul a gunoi a fost o completă şi plăcută surpriză pentru mine. Are – bineînţeles – legătură cu gunoiul, de chiar toate felurile. În sens propriu, înseamnă „a îngrăşa pământul cu gunoi de grajd”, dar se poate referi şi la obiceiul înaripatelor de „a-şi depune excrementele (murdărind ceva)”. Are deci atât semnificaţie pozitivă – când se referă la o activitate umană realizată cu un scop precis, cât şi negativă – atunci când natura îşi vede de treburile ei, iar omul are de suferit. Am găsit vreo două expresii reuşite: a (nu) scoate gunoiul din casă care înseamnă „a (nu) vorbi în prezenţa unor persoane străine despre lucruri compromiţătoare din familie sau din grup”, ori a-i sta cuiva ca gunoiul în ochi – „a supăra, deranja pe cineva”.

Continuare »