A câştiga are mai multe sensuri decât mi se părea mie că aş şti. Cel mai cunoscut şi mai des întâlnit se referă, desigur, la „a obţine bani sau bunuri materiale”, iar metodele prin care se poate realiza acest lucru sunt extrem de diverse, de la muncă până la luptă ori, mai la-ndemână pentru unii, de la jocuri de noroc până la speculaţii şi exploatare. Prin extindere de sens, verbul se poate referi însă la multe alte tipuri de beneficii, despre care aş îndrăzni să spun că ar fi mai importante decât primele, contrar opiniei generale. Astfel, câştigul se poate referi la a dobândi, a obţine experienţă ori cunoştinţe, la a recupera, în vreun fel, timp (considerat iniţial insuficient sau chiar definitiv pierdut). Termenul poate trimite la cucerirea, obţinerea unei victorii, într-un război, într-un proces, într-o competiţie sportivă, politică ori de altă natură.

Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai interesante aspecte ale verbului se referă la sentimente, pentru că aici (spre deosebire de situaţiile discutate anterior) lucrurile sunt rareori conotate negativ, având în vedere emoţii pozitive obţinute prin strădanie, fie că este vorba despre simpatia ori bunăvoinţa cuiva, fie că vorbim despre prietenie şi chiar dragoste. Gama de sinonime devine, astfel, extrem de amplă, de la a căpăta, a beneficia, a folosi, a profita, până la a repurta, a izbândi, ori la a atrage (de partea sa), a cuceri. Din acest punct de vedere, mi-au atras atenţia sinonimele unui sens regional al verbului, venit dintr-un înţeles mai vechi al substantivului câştig („grijă”) – a aranja, a căuta, a curăţa, a deretica, a dichisi, a ferchezui, a găti, a împodobi, a îngriji, a scutura, a spilcui, a stânge, a vedea. Foarte interesante şi, în mod ciudat, mai multe decât cele folosite pentru sensul comun…

Cred că vorbim, de fapt, despre unul dintre verbele întotdeauna rău înţelese de oameni. Pentru foarte mulţi dintre noi, câştigurile imateriale sunt, de obicei, nesemnificative şi nesatisfăcătoare. Primul gând atunci când rostim cuvântul „câştig” nu ne aduce în minte un bun prieten, deşi există o convenţie generală conform căreia prietenia, iubirea şi stima sunt universal apreciate, şi toţi ne fălim că am fi conştienţi de ele. Declarativ. Căci adevărul este că nu le înţelegem valoarea decât în momente de mare cumpănă, atunci când câştigurile financiare nu sunt doar insuficiente (oricât de numeroase), ci chiar inutile. Numai că momentele astea grele sunt extrem de rare, traiul ne este plin de fleacuri, iar banii şi victoriile infantile par să conteze mai mult. Da’ până la urmă… nu ne-am dori o viaţă cu tragedii zilnice, din care să înţelegem dur valoarea reală a „câştigurilor” pe care le avem, nu?