a pedepsi
Verbul a pedepsi apare ca un răspuns firesc la eroarea umană, cu grade diferite de gravitate. Înseamnă „a aplica cuiva o pedeapsă”, fie pentru o greşeală, fie pentru o infracţiune săvârşită. Termenul se poate referi la „a supune unor chinuri” ce pot fi de natură fizică sau morală, dintre toate acestea cea mai dură fiind (dacă e făcută bine şi cu reale remuşcări) auto-pedepsirea – a se chinui, a se tortura, a suferi. Foarte interesante mi s-au părut a fi sinonimele, extrem de numeroase şi diferite din punct de vedere semantic, în funcţie de domeniul de aplicabilitate.
Cea mai răspândită utilizare se circumscrie spaţiului juridic, mergând de la a sancţiona, până la a condamna, a osândi. Una dintre cele mai aprige instanţe de pedepsire este însă cea divină, motiv pentru care, foarte des, Dumnezeu bate, ceartă, obliceşte, răsplăteşte ori răzbună. Iar sinonimele utilizate în spaţiul sacrosanct al Bisericii sunt a canoni, chiar a chinui şi a căzni. Forme extreme ale pedepselor pot face trimitere la termeni având conotaţii mai dure, precum a schingiui sau a tortura. E ciudat… într-o religie în care verbul fundamental este a ierta, cu întoarcerea celuilalt obraz – deci antonimul perfect…
Pe de altă parte, am constatat că povestea asta cu „pedepsirea” s-a devalorizat uriaş în mentalitatea noastră. Cuvântul a primit o sumedenie de accepţii negative, şi locul i s-a fixat undeva într-o zonă neplăcută a limbajului. Cercetând însă dicţionarele, am descoperit că termenul are un sens arhaic ce stabileşte sinonimie cu – nici mai mult, nici mai puţin – a creşte, a forma, a învăţa, a instrui, a educa, a disciplina. Pe acelaşi filon pozitiv, găsim o sinonimie interesantă cu a munci şi a trudi, precum şi un înrudit din meglenoromână pidipsés, pidipsiri, cu acelaşi sens învechit.
Presupun că termenul s-a specializat treptat şi a ieşit din sfera semantică a educaţiei. E adevărat că nu putem considera munca şi învăţătura drept osânde, însă nu cred în eliminarea pedepsei din educaţia copiilor noştri. Acest termen are o extrem de strânsă relaţie cu alte noţiuni, precum conştiinţă, discernământ, regulă, lege, responsabilitate, consecinţă şi – desigur, nu contest – recompensă. Eliminarea oricăreia dintre ele din vocabularul unui copil poate avea, pe termen lung, consecinţe negative asupra caracterului său, căci omul nu diferenţiază a priori binele de rău, ci învaţă asta.
Poate mi se pare dar cred ca termenul de autopedepsire inca are ceva pozitiv. In sensul ca acel cineva si-a dat seama ca a gresit si se corecteaza singur.
Nici eu nu cred in eliminarea pedepsei. Inainte sa am copii insa am sa cercetez exact care sunt pedepsele recomandate in functie de varsta.
9 noiembrie 2010 la 12:19Draga Iulia,
ai sectionat verbul din nou explicit, imaginativ(?!!) din toate punctele de vedere. Minunat ca intotdeauna.
Tema religiei imi vorbeste din inima desi nu cred ca se limiteaza doar la crestinizm. Inafara de Budism (dupa cite cunosc eu) au toate religiile cam acelasi fir rosu in filozofia lor.
Pedeapsa nu se elimina din educatia copiilor (a adolescentilor si chiar a adultilor – educatia nu se termina in copilarie), si-a schimbat numele in „a suporta consecintele”. E acelasi copil doar cu un alt nume care sa-i taie partea negativa.
9 noiembrie 2010 la 13:48Ne-am obijnuit toti sa ne cerem dreptul la pozitiv. Avem toti (incl. copiii) o multime de drepturi. Pacat ca uneori uitam de datoriile (nu banesti) pe care le avem atit acasa cit si in societate. Sa vedem unde ne va duce atitudinea.
@Ela
10 noiembrie 2010 la 1:12Păi da, că taman de-aia spuneam şi eu că e cea mai dificilă, (implicit) cea mai eficientă formă de pedeapsă. Atâta numa că tot mi se pare că pentru ea e nevoie de formarea unor resorturi interne. Nu ne naştem cu ea, se învaţă.
Am citit odată undeva (nu mai ştiu unde), că pedepsirea unui om care se pedepseşte deja singur e inutilă. Nu-mi amintesc exact citatul, dar am ţinut minte ideea :)
@Angelica
10 noiembrie 2010 la 1:25(imaginativ „înzestrat cu imaginație vie” zici?)
Plecăciune pentru aprecieri :)
Interesantă ideea ta cu transformarea lui „a pedepsi” în „a suporta consecinţele”… Nu mă gândisem la asta. Adevărat, îi taie partea negativă… însă mi se pare un pic prea abstract, mai ales pentru copii.
Da, asta e ceva: „să vedem unde ne duce”… Întrebarea e: dacă nu ne duce bine, ce facem dup-aia?
@@Iulia
Scuza „intirzierea”. Mai merita raspunsul raspuns?????
Daca nu ne duce bine….. suportam consecintele!!!!:)))))
Sau marim numarul inchisorilor, sau schimbam codul de penalizare??!!!! In fond, sint sigura, ca in viitorul mai mult sau mai putin apropiat se vor dezvolta „pedepsele” individuale.
Acum in serios. A suporta consecintele nu e de loc abstract tocmai pentru copii. Faptul ca invata de mici ca propria purtare si gindire are consecinte in familie si societate ii invata sa-si anticipeze actiunile – fiecare in masura gindirii lor. Un simplu exemplu: daca nu-mi fac temele de casa – trebuie sa le fac dublu, iar daca nu le fac dublu, trebuie sa ramin o ora suplimentara la scoala sa le fac triplu.
2 decembrie 2010 la 12:03Regula = consecita de suportat.
Totul e chestie de interpretare si trai. Oricit ar predica parintele sau profesorul, consecinta traita (unora – altora le ajunge amenintarea) are mai mare efect „educativ”.
:) Păi netul nu pleacă nicăieri. Şi pe mine mă anunţă când îmi răspunzi, nu stau la pândă, deci nu-i nicio grabă.
Cred că vine şi vremea să schimbăm pedepsele… Că îmi pare că astea pe care le avem acuma nu prea merg… La nivel de societate, zic.
Cât despre copii, presupun că cel mai dificil lucru e să găsim metodele potrivite pentru fiecare… Ceea ce uneori e groaznic de greu… Nu ştiu cum e când sunt ai tăi, personali, dar un slalom uriaş printre elevi cărora trebuie să le găseşti cea mai potrivită metodă de abordare… Mi se pare uriaş de consumant şi aproape imposibil de făcut fără greşeală. Eu – cel puţin – sunt într-o cvasi-permanentă spaimă…
2 decembrie 2010 la 21:00Spaima…??? Nu-mi vine sa cred cum se poate preda in zilele acestea in scoala – mai ales in liceu unde adolescentii cam fac ce vor. O sa revin la ideea asta.
Imaginativ (pentru mine)= cu imagini in cuvinte.
Copiii mei sint doar unul (10) rasfatat pina peste cap. Cu personalitate accentuata – dupa noii „termeni de exprimare”.
Experienta mea, ca mama, imi arata ca sint necesare „consecintele” dar depind de faza (starea psihica)in care se afla copilul, motivele greselii si rezultatul educativ dorit. E de multe ori dificil la unul singur sa gasesti pedeapsa adecvata darmite la o clasa intreaga. Ceea ce are un rezultat bun la unul, are un efect nul la altul. Oamenii sint mult prea diferiti si trec diferit peste obstacole. Dar sa revin la ideea initiala…
Uneori pedepsele au un efect foarte negativ. La multi oameni, adolescenti in general, au efectul rebeliunii. „Cu cit ma pedespesti mai mult, cu atit mai putin fac!” Unii copii si tineri sint atit de versati in „jocul” acesta incit au nevoie de multi ani pina sa poata iesii cit de cit din lupta pentru putere. – „Cu cit te enervezi mai mult, cu atit am mai multa putere asupra ta!!” –
Stiu ca tema noastra e verbul „a pedepsi” si din pacate sau fericire e nevoie sa trecem toti prin unele experinete pentru a invata sa facem discernamintul intre bine si rau dar parerea mea e ca foarte des se „pedepseste” prea mult si se realizeaza tot mai putin din ceea ce se intenteaza.
De ce nu accentuam MOTIVATIA? E sursa fiecarei descoperiri si a invatatului in specific. Un om care are o motivatie, rezolva problema cu totul altfel decit unul care o face din frica unei pedepse.
Nu e usor sa motivezi o clasa intreaga – e deseori aproape imposibil la unul singur – depinde intotdeauna de situatie. Exista o idee – de care sigur ai auzit si tu si probabil ai si exersat-o – de a face reguli egale pentru toti(intr-o clasa), dar implicind copiii. Profesorul e doar mediatorul si cel care „controleaza” tot impreuna cu copiii daca se tin regulile si recompensele. Nu se rezolva totul cu recompense dar de multe ori cu responsabilitate. Altfel sint motivati copiii daca au responsabilitatea lor. Ei bine, stii ca unii isi iau mai usor responsabilitaea si altii o lasa la fel de usor pe seama celorlalti – situatia ar putea duce, de la democratie la … razboi civil in clasa???
Stiu ca sint putin cam utopice ideile dar experienta mea imi spune ca a pedepsi mai putin si a motiva si sustine mai mult partile bune a fiecarui om, aduce mai multe rezultate pentru toti.
6 decembrie 2010 la 21:32Draga mea,
Scuze pentru întârziere. Am avut multe pe cap şi am şi ieşit câteva zile cu totul de pe net, pentru că la ai mei nu am acces (ceea ce e o binecuvântare uneori).
Sper că ai petrecut cu bine sărbătorile şi-ţi doresc un viitor an şi mai bun decât acesta!
Cât despre problema discutată… Sunt de acord cu tine din multe puncte de vedere. O singură întrebare mai am (şi crede-mă, asta este cea mai mare dilemă a mea…): eu ROMÂNĂ când mai apuc să-i învăţ pe copiii ăştia? :))
Te îmbrăţişez cu drag :)
29 decembrie 2010 la 23:15