Verbul a (se) chinui are doar două sensuri fundamentale, dar surprinzător de multe sinonime, ce au însă în vedere grade diferite de intensitate. Înseamnă, în primul rând, „a produce sau a îndura suferinţe fizice sau morale intense, a (se) supune unui chin”, pornind de la semnificaţia substantivului al cărui derivat este (cu sufixul -ui).

Pe de altă parte, forma reflexivă se poate referi şi la „a face, a depune eforturi susţinute pentru a realiza ceva, a se strădui din răsputeri”. Dar oricare i-ar fi sensul, verbul acceptă acum, conform noului DOOM, două forme pentru indicativ prezent (eu chinuiesc/chinui) şi pentru conjunctiv (el să chinuiască/chinuie).

Cum spuneam, sinonimele sunt extrem de variate: a apăsa, a (se) căzni, a (se) consuma, a durea, a (se) frământa, a (se) măcina, a (se) munci, a (se) necăji, a se nevoi, a obseda, a (se) obosi, a (se) osteni, a plictisi, a roade, a se strădui, a suferi, a (se) supăra, a (se) ticăi, a tortura, a zbuciuma. De unde reiese cam de câte (feluri de) chinuri suntem în stare…

Astăzi e – în aşezarea creştină a lucrurilor – una dintre zilele acelea binecuvântate, în care chinurile s-au sfârşit. Cel puţin prin simbolistică, dar şi prin cutuma apropierii de cei dragi, zilele Paştilor poartă în ele o linişte aparte, oricât de tulbure ne-ar fi existenţa, gândul. Chinul se estompează, se domoleşte şi, crezi sau nu în ea, Lumina se răspândeşte oriunde.

Sărbători cu lumină vă doresc! Şi rest de an fără chin…