Rezultate

14 dec.

a se bucura

Verbul a se bucura numeşte o stare sufletească sau transformă în acţiune acest sentiment. Se lămureşte în plan interior cu a simţi bucurie, iar în plan exterior cu a-şi manifesta/a-şi arăta bucuria. Sentimentul poate fi canalizat către sine – sinonim cu a se îmbucura, sau către alţii – echivalent cu a produce cuiva o bucurie. Şi tot dual desfăşurându-şi sensurile, priveşte atât planul spiritual – a fi cuprins de bucurie, a se desfăta, a încânta, a mângâia, cât şi pe cel material – a dispune de anumite bunuri ori avantaje. Iar dacă vi se pare că rămâne ceva descoperit în ceea ce priveşte vorba asta, să ne amintim că ne putem bucura de veşti sau de o privelişte, de interes sau de încredere, de libertate sau de anumite drepturi etc.

Continuare »

07 dec.

a visa

Verbul a visa are trei aspecte fundamentale, în trei planuri diferite ale existenţei umane. Presupune, în primul rând, o activitate neurologică în timpul somnului, având drept urmare „a vedea în vis pe cineva sau ceva, a-şi imagina ceva în somn”. Prelungind în realitate şi mizând totul pe faptul că, odată cu venirea nopţii, imaginile dispar şi nimic din ele nu pare să supravieţuiască, oamenii folosesc acelaşi verb pentru a califica lăsarea în voia gândurilor, a imaginaţiei şi meditaţia; în general, se condamnă tipul acesta de inactivitate şi se crede că rodul ei nu poate fi decât o idee nerealizabilă. Cel de-al treilea sens, sinonim cu „a dori cu ardoare, a râvni”, dă un scop meditaţiei, care poate să se transforme astfel, din stare vegetativă, în acţiune spre îndeplinire a unei dorinţe puternice, a unei aspiraţii, a unei năzuinţe. Acest ultim sens îl contrazice pe celălalt, după părerea mea, pentru simplu motiv că, uneori, rezultatul poate însemna „a-şi vedea visul cu ochii”, adică a-şi vedea speranţa împlinită.

Continuare »

09 nov.

a se încrede

Verbul a se încrede înseamnă a pune temei pe ceva, sau mai ales pe cineva, a se bizui ori a conta pe vreun lucru ori pe vreo persoană. În diverse situaţii, şi cu grade diferite de implicare (ceea ce determină intensităţi variate ale dezamăgirii post factum), oamenii se pot baza fie pe vorbele, fie pe cinstea ori pe onestitatea semenilor lor; îşi pot pune toată nădejdea în altcineva (şi atunci apare frumoasa expresie „mă încred în tine”), ori pot avea o părere exagerată asupra propriului sine (îmi aduc aminte cu plăcere de „ce te încrezi atâta?” cu care îi taxam, în copilărie, pe fuduli şi îngâmfaţi).

Continuare »

28 sept.

a ploua

Verbul a ploua intră în categoria celor impersonale, care demonstrează felul în care o propoziţie poate exista fără subiect, dar niciodată fără predicat: nu putem spune „cine” plouă, dar acţiunea se produce oricum. Dicţionarul merge pe explicaţia constatativă: „a cădea, a curge ploaia”, aşa, aiurea, sau asupra cuiva sau a ceva, moment în care are ca sinonim pe „a uda”. Prin extindere de sens, termenul este des folosit pentru „a cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare, din abundenţă, şi în mod neîntrerupt”.

Continuare »

21 sept.

a întomna

Eu sunt născută toamna. Se spune că ar trebui să-ţi placă vremea aşa cum era când ai venit pe lume. N-am întrebat-o niciodată pe mama ce fel de timp a fost în ziua naşterii mele, ştiu numai că soarele doar ce răsărise când am început să plâng. Şi pesemne că m-am îndrăgostit văzându-l, pentru că mie toamna îmi displace.

Căutând în dicţionar, am descoperit că există verbul a întomna, pe care, iniţial, crezusem sincer că l-am inventat. Face parte dintr-o categorie specială, aceea a cuvintelor cu un singur sens, dar având conotaţii estetice; folosit exclusiv în sfera poeticului, înseamnă „a se face toamnă”. Atât. Fără multe vorbe, fără explicaţii, fără pierdere de vreme. Fără înflorituri şi fără figuri de stil. Dar nu lipsit de culoare. Căci cele care îmi plac într-adevăr în această perioadă a anului sunt multele culori care străpung până la suflet, şi multele sentimente care răzbesc până la ochi.

Continuare »

03 aug.

a descumpăni

Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. Înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc sau a-şi pierde echilibrul moral ori mental”; ceea ce mi se pare un lucru foarte serios, la care trebuie meditat. Este, în principiu, afectat tot sistemul de repere pe care fiecare dintre noi şi-l construieşte pentru a se putea descurca în lume şi pentru a se putea înţelege pe sine. Echivalenţele stabilite cu a dezorienta, a dezechilibra, a deconcerta, a dezaxa şi a zăpăci vorbesc de la sine.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro