09 nov.

a se încrede

Verbul a se încrede înseamnă a pune temei pe ceva, sau mai ales pe cineva, a se bizui ori a conta pe vreun lucru ori pe vreo persoană. În diverse situaţii, şi cu grade diferite de implicare (ceea ce determină intensităţi variate ale dezamăgirii post factum), oamenii se pot baza fie pe vorbele, fie pe cinstea ori pe onestitatea semenilor lor; îşi pot pune toată nădejdea în altcineva (şi atunci apare frumoasa expresie „mă încred în tine”), ori pot avea o părere exagerată asupra propriului sine (îmi aduc aminte cu plăcere de „ce te încrezi atâta?” cu care îi taxam, în copilărie, pe fuduli şi îngâmfaţi).

Mă gândeam deunăzi cât de importantă este Ideea de încredere pentru mine… Nu mă refer la sprijinul pe care îl caut eu în alţii (şi de care toţi avem nevoie), ci la bucuria aceea… indicibilă (!) pe care o simt – involuntar, dar invariabil – atunci când înţeleg faptul că cineva mi se încredinţează deplin. Nu ştiu cum funcţionează asta, şi nici de unde mi se naşte muzica interioară; nu sunt nici măcar sigură dacă n-o fi vreo formă de validare egoistă a ceea ce mi se pare mie c-aş fi… dar cunosc puţine gesturi care-mi oferă atâta mulţumire precum dovada încrederii de care mă bucur în ochii sau în sufletul cuiva. Pe de altă parte, un sentiment năucitor, de reală spaimă şi frustrare mă încearcă atunci când îmi dau seama că oamenii la care ţin, pe care aş vrea să-i pot ajuta, se depărtează… Încerc din răsputeri să-mi caut greşeala (pentru că ştiu că încrederea se pierde, ea nu ţi se ia pur şi simplu), şi atunci îmi amintesc vorbe pe care le-am aruncat aiurea vreodată, ori grabă care m-a împiedicat să ascult cu atenţie, ori spaime pe care celălalt le-a simţit (poate mai bine decât mine) şi care au adus după ele tăceri. Şi deşi ştiu că absenţa încrederii nu e totuna cu neîncrederea, tăcerile astea mă dor ca rănile… Şi uneori mă întreb: dacă viaţa mea s-ar măsura în asta, atunci câte încrederi şi câte ne-încrederi oi fi adunat de-a lungul zilelor, şi care dintre ele lămuresc mai bine ce am devenit eu până azi?

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) întrista: Verbul a (se) întrista se poate referi atât la motivul care provoacă starea („a face ...
  • a dezamăgi: Pentru verbul a dezamăgi am găsit câteva explicaţii, iar cu una dintre ele nu prea ...
  • a descumpăni: Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. ...
  • a accepta: Verbul a accepta vine, pe filieră franceză (accepter), din limba latină – acceptare. Se defineşte ...
  • a victimiza: Verbul a victimiza apare ca noutate în Dicţionarul Ortografic, ajuns la noi pe filieră engleză, ...

© 2024 blog.ro-en.ro