Verbul a (se) dezice este monosemantic, adică are un singur sens în limba română, ceea ce nu înseamnă că nu poate avea mai multe sinonime. Mi s-a părut chiar foarte bogat din acest punct de vedere, aşa încât valoarea sa tranzitivă este lămurită complet prin termeni echivalenţi, fără nicio altă explicaţie: a contrazice, a dezminţi, a nega, a retracta, a retrage, a tăgădui. Explicaţia „a pune la îndoială”, cea care apare în unele dicţionare, nu mi se pare exactă.

Pentru forma reflexivă, dicţionarele sunt mai darnice – „a nu mai recunoaşte un lucru spus, a-şi retrage cuvântul” (a se dezminţi). Cele mai interesante forme mi s-au părut a fi cele la imperativ: afirmativul Dezi! şi negativul Nu (te) dezice!, după aceeaşi regulă ca şi în cazul lui a zice. Se conjugă la fel, folosind modelul lui în construirea paradigmei, dar nu este un derivat al acestuia, ci vine din franţuzescul dedire, aşa cum se întâmplă şi cu cele asemănătoare cu a veni.

Continuare »

Verbul a (se) schimba are o mulţime de sensuri şi foarte multe sinonime. Înseamnă, în primul rând, „a înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeaşi natură)” ori „a ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru un altul, a face schimb”. Se pot schimba scrisori – adică a coresponda, se poate schimba o vorbă cu cineva (expresia se mai construieşte, de asemenea, cu un cuvânt ori câteva vorbe/cuvinte) cu cineva – adică a conversa, a vorbi, se pot schimba bani – adică se păstrează valoarea, se primesc alte monede decât cele date, a preschimba.

În afară de înlocuirea completă, schimbările se pot produce superficial, doar la suprafaţă ori în aparenţă – „a da unui lucru altă formă, alt aspect etc.”, adică a modifica, a transforma. Oamenii îşi pot schimba hainele, aspectul fizic din varii motive; îşi pot schimba locul – de muncă sau de domiciliu; se pot schimba şi cu adevărat, în profunzime, din cauza timpului sau a unor evenimente din viaţa lor. De asemenea, se poate schimba vorba – „a abate conversaţia în altă parte”, se poate schimba foaia – „a-şi modifica atitudinea, comportarea”, se poate schimba vremea/timpul în bine sau în rău. Şi multe, multe altele.

Continuare »

Verbul a incendia face parte din seria vorbelor „de sezon” – oricât de potolită ar fi fierbinţeala verii, undeva ceva tot arde! Termenul are, aşa cum uşor se poate presupune, un sens propriu şi sensuri figurate. Pe de o parte, înseamnă „a da foc, a face să ardă; a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge), a supune acţiunii unui incendiu”, sinonimul cel mai des utilizat fiind a aprinde.

Fără a presupune prezenţa focului, ci doar iluzia acestuia prin căldură ori prin culoare, unul dintre sensurile figurate înseamnă „a face să devină roşu-aprins, a înroşi tare” (a împurpura, a învăpăia). Pe de altă parte, verbul se referă la acţiunea de „a aţâţa la război, la revoltă, a îndemna la acţiuni violente; a aduce în mod intenţionat la o stare de agitaţie, îndemnând la acţiuni duşmănoase”, stabilind sinonimie cu a aţâţa, a incita, a instiga, a provoca, a stârni.

Continuare »

Verbul a (se) zori are, în dicţionare, două sensuri distincte, având etimologii diferite. Din substantivul zor, acţiunea înseamnă „a merge repede, a iuţi (pasul); a lucra cu grabă, febril; a da zor”, fiind sinonim cu a se grăbi. De asemenea, se poate referi la „a insista pentru grăbirea unei acţiuni”, echivalent cu a constrânge, a îmboldi, a îndemna. Termenul are conotaţii negative, deoarece folosirea lui implică presiunea permanentă şi posibilitatea de a greşi.

Cel de-al doilea verb se formează de la un alt substantiv şi înseamnă „a se ivi zorile, a se face ziuă”; apare uneori chiar în expresia a zori de ziuă. Se referă la „lumina care se arată pe cer înainte de a răsări Soarele; timp al zilei când răsare Soarele; faptul zilei, auroră” şi funcţionează în foarte multe locuţiuni şi expresii: în zori de zi, în zorii zorilor, până-n zori, la revărsatul zorilor, din zori până-n seară etc.

Continuare »

Verbul a învia face parte dintre acelea care au suferit, în noul DOOM, importante modificări. Conform noii norme, indicativul prezent are formele eu învii/înviez, tu învii/înviezi, el învie/înviază, în timp ce conjunctivul este el să învie/învieze. Înseamnă în primul rând „a reveni sau a readuce la viaţă, a deveni din nou viu (după ce a fost mort)”, putându-se referi şi la vegetaţie – „a renaşte după sfârşitul iernii, a începe să se dezvolte din nou”.

Desigur, cele mai multe utilizări ale termenului sunt de natură metaforică. Cuvântul se foloseşte cu privire la memorie – „a reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire”. Exceptând credinţele religioase şi basmele, în care personajele pot fi readuse la viaţă, verbul este utilizat mai curând în formă negativă, tocmai pentru a sublinia imposibilitatea unui astfel de act – „morţii nu mai învie” se spune.

Continuare »

Verbul a încondeia se formează de la cuvântul de bază condei şi are semnificaţii pornind de la obiceiul scriiturii, al desenului ori al înfloririi. Cel mai des întâlnit sens este cel legat de Sărbătorile Pascale şi înseamnă „a împodobi ouăle (de Paşte)”, fiind apoi folosit şi în context mai larg, pentru împodobirea cu desene (făcute cu ajutorul condeiului) a obiectelor de ceramică. În limbajul popular, termenul de poate referi şi la împodobirea de alt tip, însemnând „a înnegri sprâncenele sau genele”.

Verbul are, desigur, şi un sens figurat foarte interesant, deplasat cu totul către spectrul negativ al vocabularului. Se foloseşte deci în loc de „a prezenta în lumină nefavorabilă, a vorbi de rău pe cineva”, având printre sinonime pe a bârfi, a calomnia, a cleveti, a defăima, a denigra, a discredita, a ponegri. Un sens mai rar folosit – şi de care chiar n-am dat prin dicţionare – este specific sferei semantice a şcolii, cu referire la punerea unor note mici, sugerând pedeapsa pentru neştiinţă sau obrăznicie.

Continuare »