Verbul a (se) înverzi se formează de la adjectivul verde şi înseamnă, în cea mai generoasă dintre accepţii, „a colora în verde”, lucru ce nu are întotdeauna semnificaţie pozitivă, putându-se avea în vedere şi sensul de „a păta, a murdări cu verde”. Atunci când are nuanţă reflexivă, verbul se referă la „a deveni sau a se face verde”.

Această din urmă semnificaţie îmi pare a fi cel mai des utilizată, mai ales cu trimitere la schimbările care se produc primăvara asupra vegetaţiei. Astfel, se foloseşte despre natură sau despre locuri din natură – „a se acoperi cu verdeaţă”, dar şi despre arbori – situaţie în care este sinonim cu a înfrunzi, aducător de bucurii.

Continuare »

Întrucât se formează prin derivare de la substantivul plan, verbul a plănui înseamnă „a face planuri, a pregăti ceva (în minte) pentru viitor”, având ca sinonime pe a stabili, a hotărî. Nu sunt convinsă că menţiunea „în minte” este cu totul obligatorie – poţi să faci planul pe hârtie, poţi să începi concret unele demersuri chiar din vreme.

Însă e foarte adevărat că cel mai des folosim ca expresie sinonimă pe „a avea de gând”, echivalentă cu a intenţiona, a preconiza, a proiecta. Există, de asemenea, şi expresia familiară „a pune la cale” care, prin extindere de sens, poate avea conotaţii negative, însemnând a complota, a premedita, a precugeta (rar), a unelti, a urzi.

Continuare »

Verbul a simula are, în dicţionarele… tradiţionale (să le zicem), (aproape) numai sensuri conotate negativ. În afară de primul, cel general, care se referă la „a face să pară adevărat ceva ireal”, care e oarecum neutru, celelalte au în vedere intenţionalitatea acestui act, din varii motive şi cu trimitere la diverse situaţii, de regulă circumscrise lui „a da în mod intenţionat o impresie falsă”.

De pildă, vorbim despre simularea bolii, a nebuniei sau a beţiei, pentru a obţine un avantaj sau a evita o sancţiune (a se face, a se preface) ori simularea râsului, a veseliei, a sentimentelor (a afecta, a mima). Se simulează adevărul, creând o impresie falsă pentru a induce în eroare, prezentând un fapt ca fiind real prin înşelăciune. Cum spuneam, importantă pare a fi mai întâi de toate intenţia de a provoca o percepţie greşită, o interpretare eronată.

Continuare »

Verbul a vremui se formează de la substantivul vreme cu sufixul -ui şi se referă la timp, fiind sinonim cu a trece, a curge, a se scurge. Totul e firesc până aici, căci, într-un fel de desfăşurare logică a deducţiilor lingvistice, pare de la sine înţeles sensul. Dar surpriza mea a fost să constat că aceasta este, de fapt, a doua semnificaţie a termenului în discuţie. Primul – şi, deci, cel mai utilizat – sens se referă exclusiv la vremea rea, însemnând adică „a fi sau a se face vreme urâtă, cu ploaie, ninsoare, viscol, vijelie”, sinonimele fiind, în acest caz, a viscoli şi a omeţi… Ce mai! tot ce vă doriţi vreo 6 luni pe an, cum îi stă românului bine!

Când am pornit în căutarea verbului, am fost convinsă că ştiu ce vrea să spună, iar răsucirea asta metaforică spre negativ m-a tulburat puţin. Se pare că – da! – sunt atât de puţine lucruri la fel de puternice ca spaima în faţa vremelniciei!… Că e „bietul om subt vremi” zicea demult cronicarul, iar nouă ne plac vorbele înţelepte, aşa că ne-am apucat a ne căina. E adevărat că nu suntem eterni, dar cine vrea să trăiască o veşnicie când tinereţea, puterea şi frumuseţea durează atât de puţin? Şi e adevărat că nu toţi suntem destinaţi a face lucruri măreţe, dar e absurd să crezi doar în elefanţi când în lume există şi furnici…

Continuare »

* fezabilitate apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul fezabilităţii; termenul este un franţuzism şi denumeşte „însuşirea de a fi fezabil; caracter realizabil al unui lucru”

! a fi apare cu o serie de precizări suplimentare; are următoarele forme la indicativ prezent – eu sunt, ei sunt (cu forma populară neaccentuată –s: mi-s, ăştia-s, şi regionalul îs), tu eşti (pronunţat corect ieşti), el este (pronunţat corect ieste, cu formă neaccentuată e – pronunţat ie, familiar –i: ăsta-i, regional îi), noi súntem, voi súnteţi; indicativ imperfect – eu eram, tu erai, el era, noi eram, voi eraţi, ei erau (pentru toate aceste situaţii, e iniţial se pronunţă corect ie); indicativ perfect simplu – eu fuséi/fui, noi fusérăm/fúrăm; indicativ mai-mult-ca-perfectul – eu fusésem, noi fuséserăm; conjunctivul prezent – eu să fiu, tu să fii, el să fie; condiţional – ar fi (cu forma inversă fír-ar pentru imprecaţii, blesteme); imperativ – fii!, negativ nu fi! şi plural (nu) fiţi!; gerunziul – fiind (se desparte fi-ind); participiul – fost

* fiábil se desparte fi-a-bil, este adjectiv masculin cu pluralul fiabili şi femininul fiabilă-fiabile; se foloseşte cu referire la instalaţii, aparate, echipamente, însemnând „care prezintă siguranţă în funcţionare”. Din aceeaşi familie lexicală, apare ca noutate şi *fiabilitate, substantiv feminin cu genitiv-dativul fiabilităţii.

* fibromatos se desparte fi-bro-ma-tos, adjectiv masculin cu pluralul fibromatoşi şi femininul fibromatoasă-fibromatoase. Profund legat prin înţeles, precizăm şi pe *fibromatoză, substantiv feminin cu genitiv-dativul fibromatozei.

! fie-mea este acceptat ca atare de noua normă (anterior era menţionat substantivul fie); celelalte forme sunt fie-ta şi fie-sa, structuri utilizate în registrul popular şi familiar, fiind alcătuite din substantiv feminin şi adjectiv pronominal posesiv; genitiv-dativul este fie-mii, fie-tii, fie-sii

În limba română există două verbe a semăna, amândouă moştenite din latină – unul din seminare, altul din similare –, între formele paradigmatice ale cărora nu există nicio diferenţă. Primul dintre acestea, care se potriveşte la sezon, înseamnă „a pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară”, sinonim în această situaţie cu a însămânţa, a planta, a pune, a (ră)sădi, poate şi a transplanta, în anumite cazuri.

Termenul are şi un sens învechit, care se referea la „a vârî în pământ”, fiind astfel sinonim cu a îngropa. Tot printr-o extindere de sens, verbul poate să însemne şi „a pune din loc în loc”, fiind echivalent cu a împrăştia, a presăra, a risipi (flori în calea cuiva, de pildă). Strâns legată de simboluri atât de evidente ale fertilităţii precum seminţele, acţiunea are, în registrul popular, o conotaţie suplimentară: „a arunca boabe de grâu sau alte cereale (ori bomboane, stafide) înspre o persoană, de Anul Nou sau la nuntă, însoţind gestul de o urare de prosperitate”.

Continuare »