Verbul a simula are, în dicţionarele… tradiţionale (să le zicem), (aproape) numai sensuri conotate negativ. În afară de primul, cel general, care se referă la „a face să pară adevărat ceva ireal”, care e oarecum neutru, celelalte au în vedere intenţionalitatea acestui act, din varii motive şi cu trimitere la diverse situaţii, de regulă circumscrise lui „a da în mod intenţionat o impresie falsă”.

De pildă, vorbim despre simularea bolii, a nebuniei sau a beţiei, pentru a obţine un avantaj sau a evita o sancţiune (a se face, a se preface) ori simularea râsului, a veseliei, a sentimentelor (a afecta, a mima). Se simulează adevărul, creând o impresie falsă pentru a induce în eroare, prezentând un fapt ca fiind real prin înşelăciune. Cum spuneam, importantă pare a fi mai întâi de toate intenţia de a provoca o percepţie greşită, o interpretare eronată.

Pe de altă parte, în dicţionarele foarte noi, apare un alt sens al termenului, născut în domeniul informaticii, aplicat apoi în condiţii experimentale de laborator, având în vedere o reproducere imediată cu ajutorul unui model sau fenomen oarecare. Ceea ce a dus la folosirea termenului în contextul unui soi de repetiţii din care să rezulte, prin crearea întocmai a datelor evenimentului, un rezultat pe baza căruia să se ajusteze performanţa reală a subiectului.

Astfel, elevii din clasele terminale au dat de curând „simulările”. Despre a căror utilitate/necesitate/primejdie se poate discuta mult şi bine, cu adversari şi apărători deopotrivă, dar aici nu e nici locul şi nici timpul pentru asta. Vreau doar să spun că mi se pare interesant felul în care se cuvântul acesta nu scapă de aura sa fundamental negativă, nici măcar atunci când e vorba de bune intenţii ori de obiectivitate ştiinţifică.

Pentru că, în lipsa creării circumstanţelor propice desfăşurării evenimentului, orice experiment/simulare poate eşua, devenind o demonstraţie răuvoitoare şi părtinitoare. Se duc pe apa sâmbetei şi premisele, şi concluziile, şi pretenţiile, şi chiar rezultatele ulterioare – aş spune. Fără suficientă atenţie pentru detaliu, fără o bună organizare, fără motivarea tuturor părţilor implicate, făcutul lucrurilor de dragul facerii nu e cu adevărat de folos şi nici de încredere. Adevărat e, însă, că oricând se poate învăţa o lecţie…