Verbul a vremui se formează de la substantivul vreme cu sufixul -ui şi se referă la timp, fiind sinonim cu a trece, a curge, a se scurge. Totul e firesc până aici, căci, într-un fel de desfăşurare logică a deducţiilor lingvistice, pare de la sine înţeles sensul. Dar surpriza mea a fost să constat că aceasta este, de fapt, a doua semnificaţie a termenului în discuţie. Primul – şi, deci, cel mai utilizat – sens se referă exclusiv la vremea rea, însemnând adică „a fi sau a se face vreme urâtă, cu ploaie, ninsoare, viscol, vijelie”, sinonimele fiind, în acest caz, a viscoli şi a omeţi… Ce mai! tot ce vă doriţi vreo 6 luni pe an, cum îi stă românului bine!

Când am pornit în căutarea verbului, am fost convinsă că ştiu ce vrea să spună, iar răsucirea asta metaforică spre negativ m-a tulburat puţin. Se pare că – da! – sunt atât de puţine lucruri la fel de puternice ca spaima în faţa vremelniciei!… Că e „bietul om subt vremi” zicea demult cronicarul, iar nouă ne plac vorbele înţelepte, aşa că ne-am apucat a ne căina. E adevărat că nu suntem eterni, dar cine vrea să trăiască o veşnicie când tinereţea, puterea şi frumuseţea durează atât de puţin? Şi e adevărat că nu toţi suntem destinaţi a face lucruri măreţe, dar e absurd să crezi doar în elefanţi când în lume există şi furnici…

Omul vorbeşte despre vreme şi-şi plânge nimicnicia, dar nu se bucură de secundele puţine de-mplinire pe care şi le face. Ia vremea şi o face verb, dar i se pare că tot sunet de crivăţ îi spune, de parcă vremea de primăvară nu-i tot a sa. Îşi trăieşte copilăria repede, aşteptând să crească, apoi varsă lacrimă amară pentru ce a avut şi nu a ştiut preţui. E, toată viaţa lui, prea în urmă-i ori prea grăbit pentru propria lui fericire… Nu cred cu tot sufletul în (cinicul, uneori) „trăieşte clipa!”, dar sunt sigură că viaţa asta e o căutare: a locului care-i al tău, a celuilalt ce-i rupt din tine, a talentului ce te-mplineşte pentru că doar tu îl ştii arăta.

De-asta cred eu că omul nu e sub vremi. Omul este o vreme. Şi nici măcar atunci când i se năzare că n-are vreun rost, el tot nu trece degeaba.