Întrucât se formează prin derivare de la substantivul plan, verbul a plănui înseamnă „a face planuri, a pregăti ceva (în minte) pentru viitor”, având ca sinonime pe a stabili, a hotărî. Nu sunt convinsă că menţiunea „în minte” este cu totul obligatorie – poţi să faci planul pe hârtie, poţi să începi concret unele demersuri chiar din vreme.

Însă e foarte adevărat că cel mai des folosim ca expresie sinonimă pe „a avea de gând”, echivalentă cu a intenţiona, a preconiza, a proiecta. Există, de asemenea, şi expresia familiară „a pune la cale” care, prin extindere de sens, poate avea conotaţii negative, însemnând a complota, a premedita, a precugeta (rar), a unelti, a urzi.

Mie mi se pare că a plănui este un verb frumos şi necesar în viaţa omului, chiar dacă uneori recomand – şi practic – totala spontaneitate. E interesant să-ţi conştientizezi dorinţele, să le dai contur şi să le acorzi timp pentru a le transforma în realităţi. Căci sunt născute dintr-un impuls al sufletului spre a-i fi mai bine, având nevoie de răbdare şi perseverenţă pentru împlinire.

Da, ştiu, putem să facem planuri şi pentru lucruri pe care nu ni le dorim, dar trebuie să le rezolvăm… Însă azi nu am chef să vorbesc despre ele. Am dispoziţie numai pentru planurile cele dragi şi vesele, despre plecări în călătorii, despre plaje în soare, despre insule-n mare şi despre zboruri în zare. Căci mi se pare că a venit vremea plănuirilor pentru vară.