Verbul a cerși este dat de dicționare ca făcând parte din familia lui a cere, iar sensurile lor sunt, într-adevăr, înrudite (în registrul arhaic sunt chiar sinonime). Primul înseamnă „a cere de pomană, a cere milă, a umbla cu cerșitul” și este echivalent cu a cerșetori, a se milogi.

Cel de-al doilea sens se referă la „a cere ceva cu stăruință, cu insistență ori cu umilință (ca un cerșetor)”, iar prin extindere de sens, la „a căuta să capete prin mijloace josnice, a se înjosi cerând ceva”. Termenul are și câteva sinonime din registrul popular, regional și argotic: a prosti, a coldui, a calici, a mangli.

Continuare »

Verbul a rostui este un derivat al substantivului rost, cu sufixul -ui și are mult mai multe sensuri decât m-aș fi așteptat. Dintre toate, cel pe care îl cunoșteam era „a umple cu un material de etanșizare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație”. Evident, nu de pe vremurile când construiam șosele, ci după ce-am tot trecut prin renovări…

Un alt sens care mi-a sunat cunoscut a fost „a procura ceva prin mijloace improvizate”, adică familiara expresie „a face rost de ceva” – văd sinonimia cu a procura, dar habar n-aveam că i se potrivește verbul a rostui! Iar două dintre celelalte explicații vin din zone necunoscute mie: „a forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut” și „a bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău”.

Mai sunt două utilizări, legate de pragmatismul firesc al omului – „a aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă” sau „a așeza conform unor cerințe de ordin practic”, dar acestea mă interesează mai puțin. Pentru că cel mai mult îmi place sensul care are legătură cu rostuirea aceea importantă, a facerii de sine și a găsirii de loc în viața asta: „a așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine”, deci a rândui cum se cuvine, a nimeri rostul tuturor lucrurilor.

Continuare »

Verbul a găzdui este un derivat, cu sufixul -ui, al substantivului gazdă (termen împrumutat din limba maghiară). Înseamnă „a primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare), a primi sau a ține în gazdă, a da ospitalitate”.

Din celălalt punct de vedere privind lucrurile, verbul se mai poate referi și la sensul invers al acțiunii, devenind astfel intranzitiv – „a rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva, a trage sau a trăi în gazdă, a locui provizoriu undeva”.

Sinonimele sunt destul de numeroase și de variate, cele mai multe dintre ele fiind folosite în registrul popular și arhaic: a adăposti, a primi, a pripăși, a sălășlui, a sălăși, a sălășui, a încortela, a sălui, a conăci, a făgădui, poate chiar a administra.

Continuare »

Verbul a (se) speria are origine incertă, cea mai probabilă variantă fiind un latinesc derivat din pavor („stare de groază, provocată de imagini terifiante, în timpul somnului”). Primul sens se referă la „a (se) umple de frică, de spaimă”, fiind sinonim cu a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. Valoarea tranzitivă înseamnă „a face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă”, iar prin restrângere de sens, are în vedere acțiunea de „a stârni un animal din culcuș”.

Sunt destul de numeroase expresiile în care apare: se sperie și de umbra lui se spune despre o ființă foarte fricoasă, a-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul înseamnă a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. Tot astfel, a speria lupul cu pielea oii presupune a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. În afară de acestea, termenul are și o conotație pozitivă, folosită mai ales în registrul familiar, similară cu a fi surprins sau a uimi, a ului (prin splendoare, frumusețe, calități), de unde locuțiunea de speriat (ieșit din comun, uimitor; extraordinar).

Continuare »

Verbul a se solidifica este un neologism (venit din franceză – solidifier și italiană – solidificare) și înseamnă „a trece sau a face să treacă un corp din stare lichidă în stare solidă (sau, mai rar, din stare gazoasă), prin răcire sub o temperatură dată”.

Prin extindere de sens, este sinonim cu a îngheța, dar forma reflexivă se utilizează ca echivalent al lui a se slei (cu referire la grăsimi), a se întări, a se învârtoșa, a se coagula, a se închega, a se prinde, a se strânge – unele dintre ele fiind doar regionalisme.

Continuare »

Propoziţia subiectivă este o propoziţie subordonată care, într-o frază, joacă rol de subiect pentru propoziţia regentă. Propoziţiile subiective sunt destul de variate şi, de obicei, este evident că nu ai de ce să pui virgulă între ele şi propoziţiile regente corespunzătoare. În general, ar fi chiar greşit să punem virgulă între subiect şi predicat, aşa că manualele enunţă regula de bază: după propoziţia subiectivă nu se pune virgulă. De exemplu, „Cine ştie carte are parte.”

Există însă o excepţie, precizată în unele cărţi de gramatică. Dacă propoziţia regentă începe cu pronume demonstrativ (acela, aceea etc), atunci se pune virgulă după propoziţia subiectivă. Pronumele demonstrativ devenind subiect, nu există problema virgulei dintre subiect şi predicat. De exemplu, „Cine ştie carte, acela are parte.”

Continuare »