Propoziţia subiectivă este o propoziţie subordonată care, într-o frază, joacă rol de subiect pentru propoziţia regentă. Propoziţiile subiective sunt destul de variate şi, de obicei, este evident că nu ai de ce să pui virgulă între ele şi propoziţiile regente corespunzătoare. În general, ar fi chiar greşit să punem virgulă între subiect şi predicat, aşa că manualele enunţă regula de bază: după propoziţia subiectivă nu se pune virgulă. De exemplu, „Cine ştie carte are parte.”

Există însă o excepţie, precizată în unele cărţi de gramatică. Dacă propoziţia regentă începe cu pronume demonstrativ (acela, aceea etc), atunci se pune virgulă după propoziţia subiectivă. Pronumele demonstrativ devenind subiect, nu există problema virgulei dintre subiect şi predicat. De exemplu, „Cine ştie carte, acela are parte.”

Şi acum apare chestiunea cu bucluc. În limba română, subiectul poate fi omis dacă este subînţeles, adică dacă este cunoscut dintr-o propoziţie anterioară. În cazul de faţă, pronumele demonstrativ poate fi omis, deoarece este subînţeles din propoziţia subiectivă abia încheiată. Aşadar, este corectă şi forma „Cine are carte, are parte.”

Atenţie! Ceea ce am spus despre adăugarea virgulei după o propoziţie subiectivă are sens doar dacă propoziţia regentă poate începe în mod firesc cu pronume demonstrativ.

Chestiunea este controversată deoarece cărţile de gramatică evită astfel de raţionamente elaborate. Într-un fel, este firesc: gramatica este destul de complicată, lingviştii încearcă să dea reguli cât mai simple. Dar faptul că un caz nu este tratat într-o carte de specialitate, nu înseamnă că n-avem voie să ne folosim logica, combinând mai multe reguli.

Să nu uităm că limba este un instrument de comunicare. Regulile gramaticale au intenţia de a face comunicarea coerentă şi clară. Pentru simplitatea regulii, e bine să reţinem că, în general, după propoziţiile subiective nu se pune virgulă. Dar există situaţii când aplicarea orbească a acestei reguli produce fraze dificil de înţeles sau chiar ambigue. Dacă scriem „Cine face pâine mănâncă,” nu este clar pentru cititor dacă am vrut să spunem „Cine face, pâine mănâncă” sau „Cine face pâine, mănâncă.” Există destule astfel de situaţii când virgula rezolvă elegant şi corect problema.