Verbul a (se) dezobișnui este format prin derivare, de la cuvântul de bază a (se) obișnui, cu prefixul dez-, după modelul franțuzescului déshabituer. Explicația termenului este relativ simplă – „a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un nărav, un viciu”.

Cele mai cunoscute și mai folosite sinonime sunt a (se) dezvăța, a (se) dezbăra (care are o conotație negativă mai puternică). Echivalente, în funcție de context, sunt și verbe precum a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) lăsa, a scăpa, iar în sens figurat se utilizează a (se) scutura și a înțărca. Dintre antonime, dicționarele precizează a (se) deprinde și a (se) obișnui.

Continuare »

Verbul a tremura vine din latinescul tremulare şi face parte din fondul vechi al limbii, motiv pentru care are o mulţime de întrebuinţări. Se foloseşte pentru fiinţe şi pentru părţi ale corpului lor – „a face mişcări involuntare, rapide şi repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc.”, dar şi despre plante – „a face o mişcare uşoară şi repetată, a se mişca lin dintr-o parte în alta”, fiind sinonim cu a oscila, a se clătina.

Sensurile secundare se pot referi, de pildă, la lumini şi umbre („a se produce rapid şi intermitent, prin alternare; a produce efecte schimbătoare”, echivalentul lui a licări, a se juca, a pâlpâi), la ape („a se mişca în unduiri uşoare”, sinonim cu a se încreţi) ori la pământ („a se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie”), la sunete şi melodii ori la glas („a avea variaţii de ton”, echivalent al lui a vibra).

Sensul figurat are în vedere, în general, oamenii şi sentimentele lor, însemnând „a fi cuprins de o emoţie puternică”, sinonim cu a se înfiora, a se cutremura. Există şi o serie de expresii des utilizate, precum „a tremura după bani” sau „a tremura carnea pe cineva”. Dintre sinonime, dicţionarele mai menţionează a dârdâi, a se scutura, a tresări, a se îngrozi, a fremăta, a palpita, a țâțâi.

Continuare »

Sensul de bază al verbului a (se) rândui înseamnă „a aşeza într-o succesiune regulată, într-un rând, într-un şir, într-un şirag” – a alinia. Prin extindere de sens, are în vedere activitatea de „a pune ordine într-un domeniu de activitate”, având drept sinonime pe a aranja, a comanda, a decide, a dispune, a institui, a ordona, a organiza, a orândui, a rostui.

Atunci când este folosit cu valoare reflexivă, cuvântul se referă la „a urma unul după altul, a se afla, a fi situat sau aşezat unul în urma altuia, într-o anumită ordine”, fiind deci sinonim cu a se substitui, a se succeda, a se înşira, a se înşirui. Se poate folosi pentru inanimate, pentru evenimente, dar şi pentru oameni care se înlocuiesc unul pe celălalt, consecutiv.

Continuare »

A câştiga are mai multe sensuri decât mi se părea mie că aş şti. Cel mai cunoscut şi mai des întâlnit se referă, desigur, la „a obţine bani sau bunuri materiale”, iar metodele prin care se poate realiza acest lucru sunt extrem de diverse, de la muncă până la luptă ori, mai la-ndemână pentru unii, de la jocuri de noroc până la speculaţii şi exploatare. Prin extindere de sens, verbul se poate referi însă la multe alte tipuri de beneficii, despre care aş îndrăzni să spun că ar fi mai importante decât primele, contrar opiniei generale. Astfel, câştigul se poate referi la a dobândi, a obţine experienţă ori cunoştinţe, la a recupera, în vreun fel, timp (considerat iniţial insuficient sau chiar definitiv pierdut). Termenul poate trimite la cucerirea, obţinerea unei victorii, într-un război, într-un proces, într-o competiţie sportivă, politică ori de altă natură.

Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai interesante aspecte ale verbului se referă la sentimente, pentru că aici (spre deosebire de situaţiile discutate anterior) lucrurile sunt rareori conotate negativ, având în vedere emoţii pozitive obţinute prin strădanie, fie că este vorba despre simpatia ori bunăvoinţa cuiva, fie că vorbim despre prietenie şi chiar dragoste. Gama de sinonime devine, astfel, extrem de amplă, de la a căpăta, a beneficia, a folosi, a profita, până la a repurta, a izbândi, ori la a atrage (de partea sa), a cuceri. Din acest punct de vedere, mi-au atras atenţia sinonimele unui sens regional al verbului, venit dintr-un înţeles mai vechi al substantivului câştig („grijă”) – a aranja, a căuta, a curăţa, a deretica, a dichisi, a ferchezui, a găti, a împodobi, a îngriji, a scutura, a spilcui, a stânge, a vedea. Foarte interesante şi, în mod ciudat, mai multe decât cele folosite pentru sensul comun…

Continuare »

Verbul a (se) cutremura are două contexte fundamentale, şi poate presupune grade diferite de intensitate. Sensul propriu se referă la mişcarea dintr-o parte în alta, din cauza unui seism, situaţie în care e sinonim cu a (se) clătina, a (se) legăna, a (se) scutura, a dârdâi ori a du(r)dui, sau chiar cu unele ce au conotaţii mai violente – a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui. Există şi câteva lexeme din registrul arhaic ori regional, precum a (se) clăti şi a (se) smăcina.

În spaţiul figurat, verbul are în vedere planul psihologic, al mentalului ori al afectivităţii umane. Lexemele echivalente ca semnificaţie pornesc de la a tresări, a (se) înfiora, a (se) speria, a tremura, iar prin extindere de sens accentuează, până la dezechilibru emoţional şi reacţie iraţională, rezultatele acestei acţiuni – a (se) înspăimânta, a (se) îngrozi, a terifia. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost felul în care cele două seturi de sinonime par a se polariza: cele proprii au în vedere cauza, cele figurate – efectul (imperceptibil ori devastator).

Continuare »

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »