Verbul a (se) cutremura are două contexte fundamentale, şi poate presupune grade diferite de intensitate. Sensul propriu se referă la mişcarea dintr-o parte în alta, din cauza unui seism, situaţie în care e sinonim cu a (se) clătina, a (se) legăna, a (se) scutura, a dârdâi ori a du(r)dui, sau chiar cu unele ce au conotaţii mai violente – a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui. Există şi câteva lexeme din registrul arhaic ori regional, precum a (se) clăti şi a (se) smăcina.

În spaţiul figurat, verbul are în vedere planul psihologic, al mentalului ori al afectivităţii umane. Lexemele echivalente ca semnificaţie pornesc de la a tresări, a (se) înfiora, a (se) speria, a tremura, iar prin extindere de sens accentuează, până la dezechilibru emoţional şi reacţie iraţională, rezultatele acestei acţiuni – a (se) înspăimânta, a (se) îngrozi, a terifia. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost felul în care cele două seturi de sinonime par a se polariza: cele proprii au în vedere cauza, cele figurate – efectul (imperceptibil ori devastator).

Marele cutremur din Japonia şi evenimentele ulterioare ar trebui să dea de gândit umanităţii întregi. Şi nu mă refer la discuţiile nesfârşite despre cauze, vinovaţi ori conspiraţii. Eu cred că omul este supus greşelii şi că nu poate învăţa decât astfel. Nimeni pe lumea asta nu poate anticipa şi lua în calcul toate, deci nu asta ne defineşte, deşi ne pretindem fiinţe raţionale. Lucrul care spune totul despre noi este felul în care ne comportăm atunci când neaşteptatul se manifestă, iar incredibilul devine tangibil…

Ce am văzut în aceste zile, la un popor pe care nu-l cunosc şi o să-mi rămână pentru totdeauna străin, mi-a schimbat viziunea asupra lumii în care trăiesc. Şi asupra propriei mele persoane. Nu intru în detalii, pentru că ştiu că situaţia din insulă deja nu mai ţine prima pagină a ziarelor, dar sunt convinsă că, rămaşi aşa, în afara luminii reflectoarelor, japonezii îşi ridică ţara din neant. Cu demnitate. Restul e vorbărie inutilă şi făţărnicie.