Verbul a (se) îneca este obţinut prin derivare, din în- şi necat, care s-a păstrat, se pare, din limba latină – (e)nĕcāre („a ucide fără vărsare de sânge”). În accepţia de bază a termenului, acesta se referă la „a muri sau a face să moară, a-şi pierde viaţa prin sufocare în apă (sau în alt lichid)”. Una dintre cele mai cunoscute şi utilizate expresii care fac referire la acest sens este a se îneca (ca ţiganul) la mal, care înseamnă „a suferi un eşec în ultimul moment”.

Se foloseşte şi pentru navele care „suferă un naufragiu” şi le acoperă apele, stabilind sinonimie cu a se afunda, a se cufunda, a se scufunda. Din această semnificaţie derivă expresia parcă i s-au înecat corăbiile, care i se spune cuiva atunci când este trist, indispus. Valoarea tranzitivă este, de cele mai multe ori, despre ape – „a acoperi cu apă un loc, o arătură etc.”, sinonim cu a inunda, a potopi. Referirile la a îneca motorul maşinii implică, de asemenea, prezenţa lichidului în spaţii ce ar trebui să rămână uscate.

Pornind de la sensurile proprii, cele figurate se pot referi, pe de o parte, la „a nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea în gât a unui aliment, tuse, fum etc.)”, fiind sinonim cu a se asfixia, a se înăbuşi, a se sufoca. Destul de des se utilizează verbul în structuri echivalente cu „a i se pune un nod în gât”, precum „a-l îneca plânsul / lacrimile” ori „a-l îneca emoţiile” – sinonime cu a copleşi, a gâtui, a strangula, a sugruma.

Pe de altă parte, semnificaţiile figurate au în vedere fie „a cuprinde sau a fi cuprins pe de-a-ntregul, a se cufunda (în ceva) până peste cap” – buruieni sau verdeaţă, bani sau bunuri. În această situaţie, termenul sugerează un surplus, referindu-se la „a avea mai mult decât trebuie”. Dar „înecarea în datorii” are sens diametral opus. Foarte sugestivă este şi expresia a-şi îneca amarul sau necazul (în vin), stabilind o sinonimie concretă cu a se îmbăta şi una interesantă cu a alunga.

Toate la un loc luate în considerare, se poate spune că verbul acesta se potriveşte de minune cu vremea de-afară, cu un anotimp atipic, frustrant şi agasant peste poate, dar şi cu vremurile acestea gri, care forţează nepermis rezistenţa naturală a psihicului uman. Soarele nu a mai apărut de o eternitate şi „plouă cât poate să plouă” de zile fără sfârşit… Te-neacă emoţii fără nume de parcă ţi s-ar fi-necat toate corăbiile şi nu-ţi rămâne decât să-ţi îneci amarul în vreo carte, în vreun om ori în vreo linişte.