Verbul a usca are mult mai multe sensuri decât m-am aşteptat, probabil datorită provenienţei din limba latină, lucru ce îl aşază în rândul celor mai vechi termeni pe care îi avem. Sensul general, care le explică într-un fel pe toate celelalte, înseamnă „a scoate sau a-şi pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc”. Nuanţând explicaţia, verbul se poate referi la pământ (a se zbici, a seca, a asana), la conserve (a deshidrata legume, fructe, peşte), la pâine (a se împietri, a se întări), la rufe (a se zvânta), la vegetaţie (a-şi pierde seva, a se veşteji, a se ofili), la organe sau părţi ale corpului (a se atrofia), la oameni cu totul – de durere, jale, dor (a-şi pierde vlaga, a slăbi, a se chinui, a se consuma), ori la ochii/lacrimile lor, atunci când greul trece (a înceta să mai plângă).

De la aceste accepţii ale termenului, există o serie de modificări de sens care duc la expresii figurate foarte plastice, toate având în vedere o nevoie severă de apă ori de vreun substitut al acestui element vital. De exemplu, a se usca de sete ori a i se usca gură/gâtul sugerează o senzaţie puternică de sete, iar bea de usucă se referă la un abuz de băuturi alcoolice. Foarte interesantă este structura a usca în bătaie, care înseamnă „a bate rău de tot”. Şi tot în registru familiar, verbul poate face referire la lipsa banilor – „a suferi lipsuri, privaţiuni, a duce o viaţă grea” ori la găsirea unei soluţii pentru a-i cheltui pe ai altora – „a stoarce de bani, a ruina, a sărăci, a calici”. Se poate deci trage concluzia că „setea de bani” e la fel de importantă ca şi cea adevărată… Şi unde mai pui că toamna se usucă toate cele…