Verbul a (se) veșteji s-a format, prin derivare, de la cuvântul de bază veșted (adjectiv). Înseamnă, în primul rând, „a deveni sau a face să devină veșted; a-și pierde prospețimea și frăgezimea, a începe să se usuce” – despre plante și părți ale lor. Sensul figurat se referă la oameni, la ceea ce ține de natura omenească – „a-și pierde vlaga, forța, vigoarea, vioiciunea sau puritatea”. Tot în sfera umană, el se poate folosi cu sensul de „a condamna în mod public”.

Cum se observă, explicațiile nu sunt din cale-afară de numeroase, dar sinonimele sunt multe și expresive: a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) usca, a îmbătrâni, a slăbi, a lâncezi, a tânji, a (se) trece, a defăima, a stigmatiza, a blama, a condamna, a dezaproba, a fana, a înfiera, a osândi, a păta, a dezonora, a necinsti, a proscrie, a critica, a reproba, a respinge – precum și o serie de regionalisme și arhaisme. Sunt multe feluri de-a zice același sfârșit…

După o vară frumoasă, caldă și lungă, afară a început marea veștejire. Sunt născută toamna și umblă vorba că ar trebui să-mi fie aproape de inimă acest anotimp… și e adevărat – îmi plac culorile și nostalgiile lui. Însă impresia finitudinii care domnește orișiunde mă copleșește. Parcă s-ar veșteji toate, în vene și-n suflet, în cap și-n pântece. Totul geme, se trece, lumina e rece și nu mai răzbate decât până-n ochi, fără să bucure… Undeva, nu destul de departe, moartea cea veștedă poartă sâmbetele tuturor.