Verbul a tânji vine din slava veche (tonziti) și este intrazitiv (după cineva sau după ceva) și are surprinzător (cel puțin din punctul meu de vedere) de multe sensuri. Mai întâi, pleacă de la o problemă medicală – „a se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios, a avea o boală neidentificată (fără a cădea la pat)”, fiind echivalent cu a lâncezi și cu a zăcea.

Ca o consecință firească, se poate folosi despre plante – iar, prin extindere de sens, poate face referire și la locul unde cresc acestea. În această situație, stabilește sinonimie cu termeni precum a se îngălbeni, a se veșteji, a se ofili, a se păli, a se trece, a se usca, dar are și un sens figurat, sintetizat de verbul a stagna.

Celălalt sens se referă la un alt fel de slăbiciune – „a suferi mult din punct de vedere moral”, fiind sinonim cu a se consuma, a se topi (de-a-n picioarelea). Având atât conotații pozitive, cât și negative, verbul poate însemna și „a dori mult ceva, a suferi de dorul cuiva”, echivalent cu a jindui. Într-un registru mai puțin acum, dar în registru exclusiv negativ, poate avea aceleași sugestii ca și a se întrista, a se mâhni, a se plânge, a se posomorî.

Mie mi-s dragi vorbele despre lucruri nelămurite… Pentru că numai ele au curaj să dea nume ne-numirii.