În prefaţa cărţii „The Dictionary of Imaginary Places”, autorii Alberto Manguel şi Gianni Guadalup susţin că “universul imaginar este un loc de o uimitoare bogăţie şi diversitate”. Dicţionarul este un tribut adus imaginaţiei umane colective. Cele 1.200 de definiţii încep cu Abaton, o aşezare mitică dintre dealurile înalte ale Scoţiei, despre care se spune că este zărită ocazional la orizont, „mai ales la amurg”. Turul straniu se încheie cu Zuy, un „prosper regat al elfilor” şi un exportator de top al cutiuţelor muzicale. Ediţia recent revizuită include locuri precum Jurassic Park a lui Michael Crichton şi Hogwarts a lui J.K. Rowling, unde Harry Potter îşi face ucenicia, Earthsea a lui Ursula K. Le Guin, Discworld a lui Terry Pratchett sau Commonwealth a lui John Myers Myers.

Alberto Manguel subliniază în criteriile de includere că locurile trebuie să fie pur imaginare şi nu doar viziuni ale locurilor reale. Wessexul din romanele lui Thomas Hardy ar putea să nu fie real, dar se bazează pe lumea în care a trăit autorul.

Continuare »

Cu nasul înfundat?

Verbul a (se) îngropa are două sensuri fundamentale, din care, mai apoi, derivă o serie de semnificaţii figurate. Are în vedere, mai întâi, obiceiul (întâlnit la multe dintre culturile lumii antice şi contemporane) de „a băga un mort în groapă (respectând un anumit ceremonial)”, fiind sinonim cu a înmormânta, a înhuma, a astruca (învechit şi regional). Se spune, metaforic, ne îngropă pe toţi despre aceia care, în general, deşi au un stil de viaţă dezordonat şi le fac necazuri multora, mor ultimii, supravieţuindu-le victimelor lor.

Într-o accepţie mai largă, înseamnă „a pune într-o groapă, acoperind cu pământ; a (se) băga în pământ, a (se) acoperi cu pământ”, referindu-se aici la orice fel de îngropare, inclusiv la cea asociată muncilor câmpului – „a muşuroi o plantă”. Însă cele mai multe dintre antonime se opun, cu precădere, primului înţeles al termenului – a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta.

Continuare »

Verbul a furniza are, dacă ne uităm în dicţionare, două sensuri importante: unul care se referă la mărfuri, materiale ori provizii, şi altul care se referă la informaţii ori ştiri. Prin urmare, înseamnă, în primul rând, „a procura mărfuri prin vânzare sau a pune la dispoziţie servicii, contra plată, în baza unei înţelegeri prealabile; a pune în posesiune în mod sistematic”, fiind sinonim cu a aproviziona, cu a livra sau cu a procura, poate chiar (în funcţie de context) cu a dota ori a înzestra. De asemenea, se poate referi la „a pune la dispoziţie cu regularitate; a da, a oferi o informaţie, o ştire”.

Minunate toate sensurile pe care le poate avea sau pe care i le putem inventa verbului ăstuia, dar nimic nu se compară cu cel… de sezon, ca să spun aşa: a furniza agent termic. În calorifere, carevasăzică. Acum, pe toamna asta mofturoasă şi prea grăbită pentru gustul meu, care se bosumflă ziua şi o lasă pe vară să ne încălzească până la 20 şi ceva de grade, dar îşi vede liniştită de treabă noaptea, când temperaturile scad destul de mult sub 10… Uneori am impresia că sufletul mi se face deşert din pricina certei lor, iar zgomotul cel mai drag urechilor mele este susurul apei calde din apartament.

Continuare »

Verbul a (se) încheia are două sensuri importante: unul care se referă la vestimentaţie şi la obiecte, iar altul care se referă la desăvârşirea unor activităţi, de orice fel ar fi acestea. Prin urmare, are în vedere acţiunea de „a prinde cu nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte”, dar şi varianta reflexivă, de „a-şi strânge haina, cămaşa în nasturi, în copci” ori „a-şi lega şireturile de la încălţăminte”.

Prin generalizare, termenul se poate folosi cu sensul de „a potrivi una într-alta părţile componente ale unui obiect”, sinonimele fiind, în acest caz, a îmbina, a uni. De asemenea, pentru aceste situaţii menţionate mai sus, structurile echivalente ca sens sunt, în funcţie de context, a (se) închide, a (se) îmbumba, a (se) lega, a asambla, a împreuna, a articula; nu sunt foarte numeroase, iar conţinutul nu are complexitatea celeilalte semnificaţii.

Continuare »

Verbul a cunoaşte are, într-un sens extrem de larg, următoarele semnificaţii: „a lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul”. Într-un sens mai puţin riguros (dar, probabil, mai adecvat limitelor cunoaşterii umane), verbul înseamnă „a avea sau a dobândi cunoştinţe pe baza studiului, a experienţei; a fi luat la cunoştinţă de ceva”.

Cât despre obiectivitate şi adevăr… cel puţin atunci când e vorba despre cunoaşterea oamenilor („a şti, a afla cine este cineva”), mi se pare că, de fapt, participarea afectivă, emoţia, căldura sentimentelor, doar ele ne permit să cunoaştem cu adevărat oamenii din jurul nostru. Celor care ne privesc obiectiv, ca pe obiecte de studiu, de obicei nu le permitem accesul în intimitatea firească, cea care ne dezvăluie esenţa, deci cunoaşterea lor e indirectă şi eronată. Sigur, puteţi să-mi explicaţi cum e cu psihologia, dar sunteţi siguri că v-aţi vrea viaţa trăită între oameni-psiholog?…

Continuare »