Verbul a dezbina face parte dintre acelea care nu prea lasă posibilităţi de interpretare şi loc de sentimente plăcute. Se referă la a face să nu se mai înţeleagă, a învrăjbi şi, de cele mai multe ori, necesită un factor extern pentru a se produce, ori trimite la a se desface, a se separa, a se rupe din interior. Nu insist asupra părţii lingvistice, dar vreau să vorbesc despre relele care mi l-au adus în atenţie…

Lumea în care trăiesc eu (mă refer la cea exterioară, independentă de fiinţa mea profundă) pare să aibă la bază vechiul dicton latinesc Divide et impera. Oamenii se detestă gratuit, fără să ţină cont de diferenţa reală şi naturală dintre ei, pentru că aşa au fost deprinşi, iar lucru acesta pare să fi devenit o armă de nădejde a celor care se tot perindă în vârful… lanţului trofic.

Continuare »

Începem încă un an, cu verbul a înnoi. Termenul se poate referi la a (se) face ca nou, înlocuind ceea ce era vechi, uzat, adică un soi de refacere ori reparare. De asemenea, poate face trimitere la punerea unui lucru nou în locul altuia vechi, ceea ce înseamnă primenire ori schimbare. Şi, aşa cum e şi firesc, cuvântul are o dimensiune metaforică ce presupune obligatoriu reflexivitatea, sinonimă cu a se împrospăta, a se redeştepta, a se regenera, poate chiar a se reinventa pe sine. În plan concret, însă, pot fi înnoite acţiuni, haine, case, vitrine, autorizaţii, documente personale sau tratative etc. Scopul fundamental este acela de a le prelungi „viaţa”, de a fixa un nou început, fie şi artificial sau doar aparent.

Mie îmi place obiceiul „înnoirilor” începutului de an. Ştiu că sunt oameni care îl evită şi îl desconsideră pentru că nu îi văd logica şi utilitatea, dar mie îmi place. Şi ştiu exact şi de ce: pentru că mă obligă la două lucruri fundamentale. În primul rând, la o analiză cât mai obiectivă şi mai cinstită despre ce am făcut un an întreg, ceea ce determină un soi de „dare de socoteală” faţă de mine însămi. Operaţiunea cere, fără îndoială, onestitate şi recunoaşterea minusurilor (care există, indiferent câte lucruri bune aş fi făcut în timp). E greu, dar pe mine mă ajută întotdeauna: viaţa mea nu e perfectă, dar să ştiu cu exactitate în ce fundătură mă aflu e un lucru nepreţuit pentru sănătatea mea mentală!

Continuare »

A pregǎti îşi lǎmureşte sensurile prin explicaţii precum „a aranja ceva din timp” sau „a face ca ceva sǎ fie gata”, iar atunci când are dimensiune reflexivǎ, verbul trimite la „a fi pe punctul sau a fi gata sǎ…”. Este interesant cât de multe lucruri pot fi pregǎtite: ţinutele sau încǎperile, mâncǎrurile sau petrecerile, lecţiile sau examenele, şi oamenii pentru distracţii sau pentru somn, pentru drum sau pentru un discurs, pentru veşti proaste sau pentru operaţii dificile; se foloseşte, de asemenea, „a pregǎti terenul” pentru orice demers care presupune crearea unor condiţii prielnice pentru orice fel de operaţiune.

Termenul face parte dintre cele specifice acestei perioade a anului. În ultimele zile ale lui decembrie, oamenii sunt într-o de neînchipuit agitaţie, pentru a-şi gǎti casele şi sufletele de sǎrbǎtoare. Cineva îmi spunea zilele astea cǎ, de fapt, Crǎciunul este o stare de spirit şi m-am pomenit gândind cǎ nu sunt multe ocaziile care cumuleazǎ semnificaţii pentru toate soiurile de oameni – şi mǎ gândesc aici cel puţin la douǎ extreme: cei credincioşi şi cei atei. Crǎciunul îi adunǎ împreunǎ, iar semnificaţia sa profundǎ rǎmâne o opţiune personalǎ a fiecǎruia dintre noi, dar toţi, deopotrivǎ, ne împodobim casele, ne încǎrcǎm mesele, ne dǎruim cadouri, ne revedem rudele şi ne urǎm, oricât ar fi de departe, prietenii.

Continuare »

Un puştan intră într-un fast-food şi îi spune vânzătoarei:
– Abia aştept să înfulec un cheeseburger!
– Ce variantă doriţi?
– Nu contează, cheeseburger să fie! Numai brânză să nu aibă…

Verbul a se bucura numeşte o stare sufletească sau transformă în acţiune acest sentiment. Se lămureşte în plan interior cu a simţi bucurie, iar în plan exterior cu a-şi manifesta/a-şi arăta bucuria. Sentimentul poate fi canalizat către sine – sinonim cu a se îmbucura, sau către alţii – echivalent cu a produce cuiva o bucurie. Şi tot dual desfăşurându-şi sensurile, priveşte atât planul spiritual – a fi cuprins de bucurie, a se desfăta, a încânta, a mângâia, cât şi pe cel material – a dispune de anumite bunuri ori avantaje. Iar dacă vi se pare că rămâne ceva descoperit în ceea ce priveşte vorba asta, să ne amintim că ne putem bucura de veşti sau de o privelişte, de interes sau de încredere, de libertate sau de anumite drepturi etc.

Continuare »