Rezultate

07 dec.

a visa

Verbul a visa are trei aspecte fundamentale, în trei planuri diferite ale existenţei umane. Presupune, în primul rând, o activitate neurologică în timpul somnului, având drept urmare „a vedea în vis pe cineva sau ceva, a-şi imagina ceva în somn”. Prelungind în realitate şi mizând totul pe faptul că, odată cu venirea nopţii, imaginile dispar şi nimic din ele nu pare să supravieţuiască, oamenii folosesc acelaşi verb pentru a califica lăsarea în voia gândurilor, a imaginaţiei şi meditaţia; în general, se condamnă tipul acesta de inactivitate şi se crede că rodul ei nu poate fi decât o idee nerealizabilă. Cel de-al treilea sens, sinonim cu „a dori cu ardoare, a râvni”, dă un scop meditaţiei, care poate să se transforme astfel, din stare vegetativă, în acţiune spre îndeplinire a unei dorinţe puternice, a unei aspiraţii, a unei năzuinţe. Acest ultim sens îl contrazice pe celălalt, după părerea mea, pentru simplu motiv că, uneori, rezultatul poate însemna „a-şi vedea visul cu ochii”, adică a-şi vedea speranţa împlinită.

Continuare »

24 nov.

Forum

Site-ul ro-en.ro a ajuns la circa 300.000 de vizitatori unici/lună. Sunt mulţi cei care vin chiar şi zilnic la site, alcătuind astfel o comunitate nevăzută. În special pentru aceştia, am adăugat secţiunea Forum, un spaţiu virtual destinat discuţiilor despre limbilor română şi engleză. Cei care au nelămuriri, pot pune întrebări. Cei care vor să ajute, pot răspunde. Cei care oferă servicii în domeniu, le pot promova. Cei care ştiu ceva interesant, pot împărtăşi celorlalţi.

Nu ezitaţi să deschideţi subiecte de discuţie pe forum. Este foarte simplu, nici măcar nu este necesar un cont de utilizator (deşi este recomandat, pentru a avea acces la toate facilităţile).

Forumul va fi folosit şi ca sistem de bază pentru unele facilităţi care sunt avute în vedere pentru dezvoltarea site-ului. Dorim să punem la dispoziţie instrumente cât mai utile pentru diferite categorii de utilizatori. Ne-am propus obiective ambiţioase şi lucrurile evoluează constant spre acestea.

16 nov.

a desfrunzi

Nu-mi place toamna, dar recunosc: uneori mă încântă culorile, iar alteori mi-s dragi vorbele ei. Ca de pildă a desfrunzi. Verbul se referă cuminte la rămânerea copacului – fie el singur sau crescut în pădure – fără frunze, odată cu venirea frigului. Însă structurile sinonime sunt nemăsurat de metaforice şi aproape umane…

Se spune că-şi pierde frunzele copacul, de parcă ar avea vreun colţ neştiut, le-a pus acolo şi-a uitat de ele… sau or fi precum cheile de la maşina timpului? Se zice că se despoaie, de parcă frunzele-s haine… sau îs pui? Ori cică toamna lipseşte copacul de frunze – ca şi cum un mare dor ar rămâne-n urma lor; ori singur şi le leapădă – ca pe-o ruşine… şi se dezgoleşte. Îmi sună ciudat, dar există a desfoia şi a defolia, mai savante şi mai grave. Şi am mai găsit, absent din variantele oficiale ale dicţionarelor şi gonită undeva în argotic, desfrunzirea cu sensul de „jefuire, de bătaie rea”, soră cu moartea.

Continuare »

10 nov.

Copiii din Constanţa au încă o metodă de a învăţa engleza

În data de 7 noiembrie 2009 s-a deschis în Constanţa „Helen Doron Early English”, centru de predare a limbii engleze pentru copii cu vârste de la 3 luni la 14 ani. „Helen Doron Early English” este o metodă unică, uşoară şi naturală de învăţare a limbii engleze pentru copii.

Metoda se bazează pe modul în care copilul îşi învaţă limba maternă, prin ascultare repetată şi încurajare continuă. Metoda „Helen Doron” este distractivă, naturală şi clădeşte încrederea în sine, aducând efecte de durată în dezvoltarea personalităţii copilului, efecte care se păstrează pe parcursul întregii vieţi.

Continuare »

09 nov.

a se încrede

Verbul a se încrede înseamnă a pune temei pe ceva, sau mai ales pe cineva, a se bizui ori a conta pe vreun lucru ori pe vreo persoană. În diverse situaţii, şi cu grade diferite de implicare (ceea ce determină intensităţi variate ale dezamăgirii post factum), oamenii se pot baza fie pe vorbele, fie pe cinstea ori pe onestitatea semenilor lor; îşi pot pune toată nădejdea în altcineva (şi atunci apare frumoasa expresie „mă încred în tine”), ori pot avea o părere exagerată asupra propriului sine (îmi aduc aminte cu plăcere de „ce te încrezi atâta?” cu care îi taxam, în copilărie, pe fuduli şi îngâmfaţi).

Continuare »

04 nov.

„În somn” de Ana Blandiana

Mi se întâmplă să ţip,
Numai în somn,
Şi-nspăimântată de-ndrăzneală
Mă trezesc –
În liniştea disciplinată a nopţii,
Încerc să aud
Ţipete-n somnul vecin.
Dar vecinii-nţelepţi
Nu ţipă decât când sunt siguri
Că visează că dorm,
În somnul din somn,
Unde nimeni n-aude
Îşi dau drumul la gură.
Ce liber vacarm
Trebuie să fie acolo,
În somnul din somn.
I happen to cry out,
Only when asleep,
And frightened by my own daring
I wake,
In the well-disciplined silence of night,
And try to hear
Cries from neighbours’ sleep.
But the neighbours are wise
Crying out only when they’re sure
That they dream they’re asleep.
In the sleep within sleep
Where no one can hear,
They give way to cries.
What free uproar
Must be there,
In the sleep within sleep.

© 2024 blog.ro-en.ro