Rezultate

05 mart.

10 informaţii spectaculoase despre Oxford English Dictionary

Oxford English Dictionary (sau OED, pe scurt) este principalul dicţionar clasic al limbii engleze, un adevărat monument lingvistic.

În 2019 se împlinesc 135 de ani de la apariția OED. Pe măsură ce limba engleză a continuat să evolueze, şi dicţionarul s-a dezvoltat în permanenţă. Lunga sa istorie este plină de lucruri interesante, unele chiar surprinzătoare.

Continuare »

08 ian.

24 de termeni sud-africani adăugaţi în Oxford English Dictionary

Cu 11 limbi oficiale (12 dacă includem și limbajul semnelor), Republica Africa de Sud are un melanj eclectic de expresii pe care toți vorbitorii de limba engleză le înțeleg, chiar dacă vorbesc o singură limbă. O parte din termeni fac parte din dialectul afrikaans, nu pot fi traduşi, dar sunt plăcuți așa cum sunt. Dialectul afrikaans a fost votat ca având unul dintre cele mai senzuale accente, prin urmare nu e nicio surpriză faptul că o mână de termeni sud-africani și-au găsit locul în Oxford English Dictionary.

O parte din termeni sunt împrumuturi sau cuvinte care s-au transformat de-a lungul anilor, dar și expresii bine cunoscute. În Africa de Sud, un sandviș este “sarmie”, salutul tradițional “how’s it going?” este scurtat în ”howzit?”, iar “whatever” este exprimat prin ”ja well no fine”, pronunțat rapid, aproape ca un singur cuvânt. Sud-africanii numesc o mașină rablagită “skedonk”, iar tot ce este considerat “cool” e descris prin “kif” – termen care-și are rădăcinile în “kaif”, cuvânt de origine arabă, care înseamnă “plăcere” sau “satisfacție”, ce mai târziu s-a folosit în engleza neliterară cu referire la un stare de intoxicație visătoare, ca și la substanțele care alterează mintea și duce la asemenea stări.

Continuare »

07 ian.

a conclude

Verbul a conclude vine din limba latină, de unde a ajuns și în italiană, păstrând exact aceeași formă – concludere. La noi a pierdut teren în fața sinonimelor sale – a conchide, a încheia, față de care este mult mai rar folosit.

Prin urmare, înseamnă – la fel ca și în cazul verbelor echivalente ca sens – „a termina, trăgând o concluzie”. În mod eronat, multă lume îl folosește, în loc, pe a concluziona, neacceptat de norma literară.

Continuare »

25 dec.

Cuvântul anului 2018 pentru Merriam-Webster: justice

Justiție rasială. Obstrucționarea justiției. Justiție socială. Ministerul de Justiție. Investigarea președintelui american Donald Trump de către Robert Mueller, audierile tensionate ale lui Brett Kavanaugh în Congres, lupta pentru egalitate socială, rasială și egalitatea de sex, ultimul an a fost martor al unui ciclu de știri tumultoase și hipnotice. Merriam-Webster a ales „justice” (“justiție”) drept cuvântul anului 2018 din pricina știrilor care s-au repetat luni la rând, recunoscându-i-se locul central în conștiința publică.

Compania și-a explicat alegerea prin faptul că noțiunea de justiție a fost centrul multor dezbateri naționale în anul 2018: justiție rasială, justiție socială, justiție infracțională, justiție economică. În toate conversațiile legate de aceste teme este relevantă întrebarea la ce se referă exact când folosim termenul justiție.

Continuare »

27 nov.

Cuvântul anului 2018 la OED: toxic

Cuvântul care surprinde cel mai bine „etosul, starea de spirit sau preocupările” anului 2018 este „toxic”, potrivit Oxford Dictionaries, care a încoronat adjectivul ca fiind cuvântul anului. Prin urmare este oficial: anul 2018 este toxic. Cel puțin lexicografic vorbind.

„Toxic” a fost considerat ca având „potențial de durată ca termen de semnificație culturală”.

Continuare »

20 nov.

off the wall

Cunoscutul album al lui Michael Jackson din 1979 se intitulează „Off the Wall„. Acesta este un titlu care pune multe probleme de traducere și comprehensiune unui vorbitor nativ de limbă română.

Cauzele sunt multiple. În primul rând, pentru că, literal, această înșiruire de cuvinte poate perfect însemna ceva, în contextul potrivit. Apoi pentru că nu e foarte clar, de la început, că „off the wall” este de fapt o expresie, deci nu poate fi tradusă, cel puțin în contextul albumului lui Michael Jackson, literal. Nu în ultimul rând pentru că este o expresie argotică, al cărei sens este astfel cu atât mai puțin evident.

În sensul său stric literal, „off the wall” înseamnă pur și simplu „de pe perete” sau „de perete”. De exemplu: „He bounced the ball off the wall. („A bătut mingea de perete.”)

În engleza argotică, „off the wall” are două sensuri. În primul rând, înseamnă „neconvențional” sau „excentric”. În al doilea rând, înseamnă „furios”. Ca să rezumăm, am putea spune „nelalocul său”.

© 2024 blog.ro-en.ro