Verbul a conclude vine din limba latină, de unde a ajuns și în italiană, păstrând exact aceeași formă – concludere. La noi a pierdut teren în fața sinonimelor sale – a conchide, a încheia, față de care este mult mai rar folosit.

Prin urmare, înseamnă – la fel ca și în cazul verbelor echivalente ca sens – „a termina, trăgând o concluzie”. În mod eronat, multă lume îl folosește, în loc, pe a concluziona, neacceptat de norma literară.

Mi-a atras atenția de multă vreme și m-am gândit că i se face o nedreptate, pentru că sună tare frumos: categoric și cu parfum arhaic. Iar la sfârșit de an pare a fi tocmai potrivit… Nu toate istoriile și necazurile noastre se termină odată cu încheierea lui decembrie, dar impresia că există, din timp în timp, noi începuturi, ne face bine uneori.

Prin urmare, concluzând, mai încheiem un capitol, mai punem un punct – ori un punct și virgulă, dacă e cazul. Petrecem, ne bucurăm, ne reînnoim speranțele și ne punem din nou încrederea în mai bine. Știm, desigur, că uneori merge, alteori – nu. Însă poate că nici nu e vorba să primim vreo garanție ori să ne schimbăm miraculos în vreun altul. E frumoasă, de cele mai multe ori, iluzia unui nou început. Să ne bucurăm de ea deci.

La mulți ani!