a răvăși
Verbul a răvăși vine (se pare) din sârbă/croată – îmi place grozav cum sună – și are două sensuri, unul de bază și unul figurat. Înseamnă, în primul rând, „a face dezordine” – dacă se referă la lucruri, obiecte, iar în al doilea rând, „a tulbura adânc sufletește, a supune unor emoții puternice” – dacă are în vedere gânduri și sentimente.
Sinonimele sunt, în funcție de context, verbe precum a deranja, a împrăștia, a răscoli, a răsturna, a risipi, a scotoci, a dezorienta. Există și doi termeni echivalenți din sfera popular-regională – a vrăfui și a scorbeli. Spre deosebire de seria verbelor echivalente, care e destul de bogată, dintre antonime este menționat numai a aranja.
În general, nu-mi plac lucrurile răvășite. Recunosc, nu sunt cea mai ordonată persoană, iar casa mea este vraiște (cel puțin din timp în timp, când sunt foarte ocupată), dar liniștea completă nu vine decât odată cu rezolvarea lucrurilor și așezarea lor într-o ordine. În același timp, am renunțat de multă vreme să las dezordinea să mă agaseze peste măsură. O las să se instaleze tăcută, când nu-i mai pot face față, pentru că știu că e ceva temporar…
Cred că tuturor ne prinde bine câte-o răvășeală când și când. Ca să ne-aducem aminte că suntem vii, că lucrurile scapă uneori de sub control, că e bine uneori s-o iei chiar tu razna. Că nimic pe lume nu ar trebui luat în tragic, că nu toate se întâmplă dintr-o rațiune cunoscută. Că, de fapt, gândul omului e făcut să zboare, inima să bată, iar sentimentele trebuie toate cunoscute și încercate. Fie ele alandala! Iar când se face din nou liniște și ordine, rămân cu noi amintirile marilor răvășiri.