Verbul a ordona vine din franceză (ordonner) și are două sensuri principale. De fapt, privind lucrurile dintr-un punct de vedere foarte tehnic, DOOM le așază în articole diferite (ca pe doi termeni diferiți), întrucât ele au și forme diverse în paradigmă. Deosebirile vin, probabil, din faptul că unul dintre sensuri pleacă de la substantivul ordin, iar celălalt de la ordine.

Prima semnificație se referă la „a da un ordin, a cere în mod autoritar (și oficial) printr-un ordin”, verbul fiind urmat, de obicei, de o propoziție completivă construită cu ajutorul conjunctivului. Sinonimele pe care termenul le are pentru aceste situații pot fi: a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a impune, a porunci, a pretinde, a rândui, a soroci, a stabili, a statornici.

Cel de-al doilea sens are în vedere acțiunea de „a pune într-o anumită ordine, a grupa într-un anumit fel”, stabilind sinonimie cu a alinia, a aranja, a așeza, a clasa, a orândui, a organiza, a rândui. Un derivat special al acestei semnificații se folosește în matematică – „a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi”.

Pe lângă aceste accepții, termenul are și câteva utilizări mai rare – care se încadrează acum în fondul mai vechi al limbii – precum „a prescrie un medicament, un tratament, un remediu”, folosit avându-se în vedere activitatea medicală, sau „a conferi ordinele ecleziastice (la catolici)”, când face referire la spațiul religios.

Am remarcat mai de mult o paradoxală ambivalență în ceea ce privește acest verb: deși nu reacționez foarte bine când primesc ordine, sunt, în același timp, o ființă care are mare nevoie de… ordine. Cum în timpul anului școlar, când lucrez foarte mult, în jurul meu toate o iau razna și totul se zdruncină din temelii, vacanțele – care oricum au devenit insuficiente – sunt destinate odihnei și organizării – când n-am ceva de tocit, evident.

Zilele astea m-am ocupat – în sfârșit și în mod special! – de așezarea bibliotecii. Nu am extraordinar de multe cărți, dar spațiul de depozitare e insuficient dacă nu e corect folosit. Și nu era. De-loc. Se adunaseră grămezi-grămezi, înghesuite peste tot, și le pierdusem definitiv șirul. Azi sunt, în sfârșit, fericită: stau frumos aliniate, atât în culcușurile lor, cât și pe o listă lunguță și… alfabetică, în calculator. Și dacă numai asta ar fi reușita acestei veri – tot îmi ajunge, pentru a începe cu forțe proaspete anul nou.